Drogurile, sfidarea ordonanţelor militare, precum și a regulilor de circulație s-au lăsat cu repercusiuni grave la Bocşa și Oțelu Roșu

Tânăr drogat la volan

Weekendul trecut, patru persoane de pe raza județului Caraș-Severin au încercat să fie mai presus de lege. Dincolo de sancțiunile contravenționale aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii cărășeni au întocmit și două dosare penale.

Polițiștii de la Poliția orașului Oțelu Roșu, împreună cu cei de la Poliția Transporturi Caraș-Severin, au depistat, sâmbătă, 25 aprilie, în jurul orei 20.10, pe str. Gării din localitate, un tânăr de 20 de ani care conducea un moped fără a fi înmatriculat sau înregistrat și fără a poseda permis de conducere.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere și continuă cercetările.

Totodată, tânărul a fost sancționat cu amendă de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3 din 2020, cu privire la deplasarea în afara locuinței.

De consecințe, deloc îmbucurătoare, au avut parte și trei tineri din Bocșa, duminică, 26 aprilie, în jurul orei 18.10, unde, pe lângă amenzile date pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, în valoare de 5.000 de lei, șoferul autoturismului, în vârstă de 32 de ani, oprit în trafic pe str. Sadova, a fost depistat pozitiv la testarea preliminară cu aparatul Drager Drugtest.

Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge și urină în vederea stabilirii îmbibației de substanță interzisă în organism.

În acest caz, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și se continuă cercetările.

Sursa foto: realitateadeneamt.net.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/