Droguri, descoperite în trafic, în Timișoara

stire cu droguri descoperite in trafic timisoara
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii din Timișoara au descoperit droguri în mașinile a doi șoferi opriți la un control. Unul dintre ei și consumase substanțe interzise.

Primul conducător care a rămas fără permis a fost un tână de 24 de ani. A fost oprit pe Splaiul Nicolae Titulescu din Timișoara. Acesta consumase droguri și le avea și în mașină

„În urma testării cu aparatul din dotare a bărbatului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, spun polițiștii.

Un alt tânăr, de 22 de ani, a fost tras pe dreapta pe strada Livezilor. În urma controlului corporal efectuat, asupra acestuia a fost depistată o punguliță în care se afla o substanță vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a face parte din rândul celor cu efect psihotrop.

promovare banner maxagro Muzeul TM

 

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/