Drogații ca drogații, dar Poliția ce face?

Trăim în Europa, totuși suntem departe de ea. Chiar și față de țările alea care n-au avut norocul nostru să fie primite în UE, NATO și alte structuri de elită ale bătrânului continent. Parcă nu ne mai revenim din prostie. În loc să ne apere de borfași, drogați și criminali, instituțiile statului sunt incapabile să prevină nenorocirile de zi cu zi care pândesc peste tot.

Exemplul polițiștilor de la Vama Veche (am vrut să-i numesc milițieni, însă realizez că i-aș jigni pe cei de dinainte de ’90) confirmă neputința și neștiința purtătorilor de caschetă asortată la uniforma de vară. Numai că nu li s-a dat mură în gură rezolvarea unui caz deosebit. Un cetățean sesizează la 112 că un șofer merge în trafic ca pișatul boului. Adică nu-ți trebuie multă școală să-ți dai seama că individul era un real pericol public. Patrula o zbughește și în scurt timp dă de mașina scumpă și de șoferul aflat în compania a două fete, a drogurilor, pastilelor și a unui joint. Mai multe și mai clare dovezi de atât nici nu le trebuia la ora aia, dar în loc să-i dea șoferului să sufle în aparatul de depistare a drogului, îi întind etilotestul. Să vadă dacă băuse ceva.

Bă, ești prost? Bă, ești nebun? Nici una, nici alta, deoarece (explicația halucinantă aparține ălora din conducerea IPJ Constanța), în tot sudul litoralului există un singur aparat tip „drug test.”. Bă, unul singur, înțelegi? Bine că există și ăsta, nu? Și ghinionul dracului, polițistul care îl avea trecut pe inventar era în concediu. Bă, îți dai seama: noapte, polițist în concediu, aparat încuiat în seiful cu cifru… Și dacă nu aveau drug test, deși găsiseră droguri în mașină, l-au dus până la sediu, apoi l-au lăsat să se urce la volan, să plece să omoare oameni nevinovați, cu scuza de rigoare: „să trăiți și să ne scuzați că v-am stricat seara cu formalitățile noastre.” Că ce altceva a însemnat gestul lor? De noaptea minții, nu alta.

Dacă acei doi sau câți polițiști or fi fost la fața locului l-ar fi ținut acolo, la secție, până se trezea din vise, cei doi tineri nu ar fi murit. Dar așa, să scape de orice vină, s-au mulțumit să spună că ei nu și-au dat seama că individul nu consumase substanțe psihoactive. Că se uitaseră bine la el, din față și din profil, și nu părea să fi fost unul dintre ăia care vin la mare să se drogheze. Adevărul e că greșeala a fost și a șoferului că nu le-a zis din start agenților de poliție: „ce dracu’, bă, voi nu vedeți că sunt drogat? Unde îmi dați drumu’ să plec?”

Nea Cătă. Cătă Predoiu, carevasăzică. Budăi și Firea au demisionat din guvern după scandalul cu azilele alea din Ilfov. Matale ce ai de gând să faci? Te mai gândești mult? Știu că nu ești vinovat direct pentru cele întâmplate, de parcă Budăi și Găbiță Firea ar fi fost.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/