Drob, ciorbă de miel și friptură, gătite de renumitul bucătar Marian Popovici pentru medicii din Reșița și Timișoara, dar și pentru pacienții cu coronavirus!

Marian Popovici, bucătarul renumit pentru nenumăratele medalii de aur, argint și bronz câștigate în peste 20 de țări, a gătit pentru medicii din Timișoara și Reșița, pentru pacienții cu COVID-19, dar și pentru oamenii nevoiași din șase localități din Timiș. Totul, pe bază de voluntariat.

Tânărul bucătar a pregătit, împreună cu o echipă de la un restaurant din Sânandrei, peste 500 de meniuri, care au fost livrate, în prima zi de Paște, la Spitalul „Victor Babeș”, La Spitalul Județean din Timișoara și la Spitalul Județean din Reșița. Mai mulți oameni nevoiași din Sânandrei, Carani, Dudești, Hodoni, Satchinez și Covaci au primit, la rândul lor, o masă caldă se sărbători.

„Am pregătit meniuri pentru doctorii din Timișoara și Reșița, dar și pentru pacienții cu coronavirus internați la Reșița. Pentru medici am pregătit platou rece cu ouă roșii, drob, ridichi, brânză de oaie, ceapă verde, dar și ciorbă de miel și miel la cuptor. Pentru pacienții din Reșița, ciorbă de miel și miel la cuptor”, a spus Marian Popovici.

Tânărul bucătar, originar din localitatea Eftimie Murgu din județul Caraș-Severin, a reușit să-i impresioneze cu talentul său pe maeștri ai gastronomiei de pe aproape toate continentele, iar în România impresionează și prin dorința de a se implica permanent în proiecte realizate în scop caritabil.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/