Sute de oameni au trecut pragul librăriei Cărturești din centrul orașului de pe Bega de Valentine’s Day. Îndrăgostiți de carte, curioșii nu au mai ținut cont că trebuie să aștepte la coadă zeci de minute.
Vestea că se deschide noua librărie Cărturești din Piața Operei i-a bucurat pe bănățeni. Aceștia s-au strâns în număr foarte mare și au format o coadă chiar la intrarea în librărie. „Am încercat să ne organizăm cât am putut de bine pentru asta. Capacitatea spațiului, astfel încât să fie respirabil, este de 100 de persoane și oricât am fi încercat să ne organizăm tot ar fi fost aglomerat. Ne bucurăm foarte mult fiindcă acest lucru arată că oamenii sunt interesați, nu atât de deschiderea unei librării în centrul orașului, cât de carte”, a declarat Izabela Crețan, PR în cadrul Cărturești.
Un design spectaculos, rafturi care găzduiesc fel și fel de titluri de carte, o selecție specială de ceaiuri, jocuri, decorațiuni și chiar bijuterii – sunt doar câteva elemente care îi încurajează pe vizitatori să petreacă ore în șir în noua locație. „Sunt câteva brand-uri pe care am reușit să le aducem și aici. Ele se află și la mall și credem că publicul din Timișoara ar fi interesat de produse de calitate, atât de design, cât și de papetărie și birotică. Sărbătorim cu muzică, vin și 1.000 de produse cadou pentru primii clienți. Asta înseamnă că cei care cumpără de la noi primesc un produs la alegere, avem lucruri pentru toate vârstele”, a mai spus Izabela Crețan, PR în cadrul Cărturești.
Amenajarea librăriei este semnată de biroul de arhitectură Square One. Arhitecții au preluat detaliile fostei librării Mihai Eminescu și le-au îmbinat cu elemente inovatoare. Așadar, rezultatul, unul spectaculos de altfel, este și un mesaj de bun venit pentru turiști. Cărtureşti este prima librărie-concept din România, business demarat în anul 2000. În prezent, lanţul are 37 de unităţi pe plan local.