Două zile de acces gratuit pentru pasionații de patinaj. După Ziua Națională, distracția e contra cost

Timp de trei luni, principalul parc al orașului Lugoj se va umple zilnic de râsetele copiilor sau ale celor mari, dar cu suflet de copil, care sunt pasionați de alunecatul pe gheață.

În zona fostului orășel al copiilor, Primăria Municipiului Lugoj a amenajat un patinoar artificial pe o suprafață de 600 de mp, administrat prin Serviciul de Întreținere a Domeniului Public, care pe lângă zona de patinaj va amplasa și câteva chioșcuri pentru comerț. Și chiar dacă iarna mai are ceva până să aștearnă albul caracteristic anotimpului, mașinile de frig și-au făcut treaba și astfel municipalitatea lugojeană deschide din nou porțile patinoarului din Parcul „George Enescu”.

Timp de două zile de funcționare, doritorii pot aluneca pe patine gratis, cadoul din partea administrației fiind valabil pentru 30 noiembrie și 1 decembrie. Suficient pentru antrenament, după care pasiunea costă! Ce-i drept, nu mult, doar cinci lei, bani pe care trebuie să îi dați pentru o oră de patinaj sau pentru o oră de închiriat patinele. Anul acesta vor fi puse la dispoziție 140 de perechi de patine. Programul de funcționare al patinoarului va fi de luni până vineri, între orele 10 și 21, iar sâmbăta şi duminica, între orele 10 și 22.

Ca o precizare necesară, patinatorii trebuie să respecte cu stricteţe anunţurile şi indicaţiile personalului care deservește patinoarul, pentru asigurarea unei desfăşurări ireproşabile a activităţii de patinaj şi pentru siguranța celorlalţi patinatori.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/