Două sondaje pe an. PNL Timiș testează potențiali candidați pentru localele din 2024

PNL Timis umbra cndidat

Liberalii din Timiș testează de două ori pe an, până în 2024, diverse personalități din filială ca să se asigure că își vor atinge ținta la viitorul scrutin: recâștigarea Primăriei Timișoara, menținerea conducerii CJT și cucerirea a cel puțin 50 de primării în județ. Între timp mai trebuie să își și armonizeze opiniile în partid. 

„Am făcut un sondaj intern în februarie și parte din rezultate le-am prezentat în ședința Biroului Politic Județean, iar acum pregătim un nou sondaj pe Timișoara. Vom face de două ori pe an, asta este ținta noastră, să vedem evoluțiile, încrederea cetățenilor în actualii conducători și de la CJ, și de la primărie și care sunt problemele pe care cetățenii pun preț. Ne ajută să ne calibrăm și noi instrumentele de răspuns și, în același timp, testăm mai multe personalități din partid în vederea alegerilor locale de peste doi ani. E foarte clar și normal.”, a declarat Alin Nica, președintele PNL Timiș.

Până la alegeri, în interiorul partidului trebuie rezolvate câteva conflicte interne, cel mai recent iscat după scrisoarea internă trimisă de Marilen Pirtea colegilor de partid, scrisoare în care îi acuza pe Alin Nica și Dănuț Groza că au confiscat filiala în interes propriu. Întrebat ce relație are acum cu rectorul UVT, Alin Nica a răspuns: „O relație bună, civilizată, suntem colegi de partid și ne susținem reciproc, chiar dacă uneori avem păreri diferite. Este parlamentar de Timiș și sunt convins că face tot ce îi stă în putință să reprezinte județul nostru. Este consilier onorific al premierului și sunt convins că implicarea lui la cel mai înalt nivel este și va fi benefică pentru Timișoara și pentru Timiș.”

Totuși, Alin Nica precizează că nu el este ținta revoltei interne, ci Dănuț Groza care îi „trage de urechi” pe cei care nu își fac treaba.

„În orice formațiune politică, secretarul general nu e cea mai iubită persoană pentru că se ocupa de organizarea în partid, în teritoriu, de căutarea celor mai buni candidați din toate UAT-urile și e cel care îi trage de urechi pe cei care nu își fac treaba. (…) Și atunci nu poți să fii foarte simpatizat și nu pot fi de acord cu colegii care gândesc așa de simplist. Vreau să cred că testul pe care noi îl vom da – și acela va fi măsura performanței noastre – va fi în 2024, rezultatele la alegerile locale, în primul rând, care vor spune dacă eu, Dănuț Groza și toată echipa care am fost votată anul trecut ne-am făcut datoria. Pentru că avem obiective clare: câștigarea Primăriei Timișoara, a Consiliului Județean Timiș și a minim 50 de primării în județ. (…) Pentru asta e nevoie de coeziune și de curățenie pe anumite locuri, curățenie pe care am început-o imediat după alegerile locale, în 2020. Când faci curățenie, clar că mai și deranjezi.”, a explicat Nica.

CITEȘTE ȘI: Primarii liberali pun tunurile pe Alin Nica și Dănuț Groza. „Ne cheamă ca pe niște papagali în birou; o abureală ieftină”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/