Primăria Timișoara va face lucrări importante la Școala Generală nr. 16, dar și la Liceul Teoretic Vlad Țepeș (foto). Ambele instituții de invățământ vor beneficia de amenajarea de noi săli, prin lucrări de extindere și mansardare, după cum a anunțat primarul Robu.
Școala Generală nr. 16 este una dintre cele mai renumite școli generale din Timișoara. La clădirea de pe strada București din zona Take Ionescu se va interveni, în regim de „extindere P+2E (parter plus două etaje). Clădirea Şcolii Generale nr. 16 a fost construită în anii 1960, când deja începea să crească numărul de locuitori din Timișoara. Construcția a început undeva între 1962-1963, iar din 1964 acolo a funcționat Școala medie nr. 9. În 1965, acolo au fost mutate clasele de limba română ale Liceului Nikolaus Lenau.
În ceea ce privește Liceul Teoretic Vlad Țepeș, este vorba de lucrări de mansardare și amenajare P+1E. Instituția de învățământ de pe strada Surorile martir Caceu se va alege cu patru săli de clasă noi în urma mansardării. Liceul este unul relativ nou, înființat în anul 2003, dar școala există din 1975.
Sursă foto: timisoreni.ro