Aer condiționat, apă rece, un pat și asistență medicală. Cu asta îi așteaptă corturile anticaniculă din Reșița pe cei care se simt slăbiți din cauza temperaturilor extreme.
Două corturi anticaniculă au fost deschise la Reșița: unul în Parcul Tricolorului și altul în Parcul Cărășana. Ambele funcționează între orele 11.00 și 18.00 în zilele în care sunt anunțate maxime extreme, așa cum se întâmplă în această perioadă. Se asigură asistență medicală, apă la dozator și climatizare.
De altfel, prefectul Cristian Gâfu a anunțat încă de ieri necesitatea amenajării de către primării a unor puncte de prim ajutor la nivelul localităţilor şi a reamintit măsurile pe care angajatorii trebuie să le ia în perioadele cu temperaturi extreme, pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în limitele prevăzute de normele generale de protecţie a muncii, în conformitate cu prevederile OUG nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.