Două posturi noi la Primăria Caransebeș! City manager și consilier al viceprimarului

Consilierii Locali din al doilea mandat al primarului Felix Borcean vor city manager. Ei s-au reunit în sala de ședințe mai degrabă să analizeze legea privind modalitatea de angajare pe postul de city manager decât să aprobe reînființarea postului prin modificarea Organigramei Primăriei.

Surpriza a venit din partea consilierului PMP Aurel Păsat care parcă se separare de tabăra „celor 10” consilieri locali care au format majoritatea în Consiliul Local. El a venit cu niște precizări din lege, privind angajarea prin concurs pe postul de city manager, în timp ce colegii PSD susțineau că, potrivit Codului Administrativ primarul are dreptul să-și numească omul pe care și-l dorește în această funcție. După mai multe dezbateri și puncte de vedere juridice oferite atât de secretarul Primăriei, Ana Bratu și consilierul PSD, notar Petru Scînteie, primarul Felix Borcean a prezentat un document primit din partea Ministerului Lucrărilor Publice și Dezvoltării care a înaintat către MAI și MMPS interpretarea oficială a dispozițiilor legale privind recrutarea administratorilor publici fără concurs, urmând ca la primirea acesteia MAI să se asigure de diseminarea acesteia către Instituția Prefectului.

Astfel se precizează că durata contractului city managerului/administratorului public este pe o perioadă determinată și nu poate depăși mandatul primarului se elimină organizarea concursului pentru recrutarea administratorului public.

Edilul municipiului a dat citire adresei primite în urma unei întâlniri comune a reprezentanților Guvernului în contextul în care la nivel național unele primării au fost anunțate de prefecturi că le vor fi invalidate dispozițiile pe posturile de administratori publici dacă se vor face numiri și nu se vor susține concursuri pe post.

Aici spune foarte clar că ocuparea funcției de administrator public se realizează prin dispoziția primarului în cazul nostru, este o interpretare a legii nu este o impunere, de aceea aș dori să aflu o opinie juridică consolidată dacă există posibilitatea să faci concurs sau este suficient să fie numit de către primar cel care îndeplinește atribuțiile de city manager”, a spus primarul Felix Borcean.

Secretarul Primăriei Caransebeș, Ana Bratul l-a completat spunând că sunt prevederile unei legi care trebuie respectate.

Înainte de a trece la vot pentru aprobarea Organigramei cu introducerea postului de administrator public, liberalii au cerut socoteală primarului Felix Borcean despre oportunitatea înființării postului, pentru că în mandatul trecut l-a desființat, însă Borcean le-a răspuns că este alt mandat și are dreptul să-și construiască echipa cu care va lucra.

Proiectul de hotărâre privind modificările aduse Organigramei cu introducerea unui post de administrator public dar și a unui post de consilier personal al viceprimarului Bebe Pasere a fost aprobat în unanimitate.

Dacă pentru postul de city manager se vehiculează numele consilierului PSD Florin Bogdea, pentru postul de consilier personal încadrat la cabinetul viceprimarului, Bebe Pasere nu a dorit să dezvăluie niciun nume.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/