Două creșe noi la Reșița, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării

cresa

Vești bune pentru părinți, după ce și cea de-a doua solicitare depusă de către Primăria Reșița la Compania Națională de Investiții, pentru construirea unei creșe cu o capacitate de 70 de locuri în zona Stavila, a fost aprobată pentru finanțare.

După ce la finele lunii septembrie reprezentanții municipalității anunțau că la Reșița, în zona Intim – lângă Grădinița cu Program Prelungit „Riki-Priki”, urmează să se construiască o creșă cu patru grupe, astăzi viceprimarul Mădălina Chiosa a declarat că, prin același program pilot al Ministerului Dezvoltării, în partea de sus a orașului se va ridica un obiectiv similar, dar care va avea o capacitate de cazare mult mai mare.

Noua creșă va fi construită în zona Stavila și va avea șapte grupe, având în vedere că acolo urmează să fie făcute niște investiții pentru o zonă rezidențială și având și foarte multe solicitări, am considerat că este oportun să încercăm să depunem și acest proiect pentru construirea unei creșe, iar astăzi am făcut dezlipirea de teren corespunzătoare. Construcția va fi realizată de Compania Națională de Investiții, prin Ministerul Dezvoltării, este practic același tip de proiect, ca cel din Govândari, numai că celălalt era pentru patru grupe, iar acesta este pentru șapte.”, a declarat Mădălina Chiosa, viceprimarul Reșiței, la finalul ședinței de Consiliu Local.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/