Activitatea în două centre de vaccinare din Caraș-Severin a fost închisă temporar din cauza lipsei de personal. Centrele, aflate în Oravița și Caransebeș, au dispărut și de pe platforma națională de programare.
La nivelul județului Caraș-Severin mai sunt deschise în prezent 17 centre de vaccinare. Acestea sunt:
De pe platforma națională de programare au dispărut sala de sport a Liceului Tehnologic „Dacia” Caransebeș și sala de sport a Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” Oravița. Acest lucru s-a întâmplat deși câteva zile oamenii s-au putut înscrie la cele două centre pe listele de așteptare.
„UAT-urile au făcut o solicitare ca centrele să fie blocate deocamdată, să nu se facă programări, pentru că nu au reușit să asigure necesarul de cadre medicale pentru funcționarea optimă a lor. DSP a fost de acord cu solicitările lor.”, ne-a declarat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin.
Cele două centre ar urma să se deschidă odată cu rezolvarea problemelor legate de personal, iar cei care s-au înscris pe listele de programare vor fi redirecționați spre alte centre de vaccinare. Mai precis, persoanele înscrise la Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș vor fi relocate la centrul de la Liceul Tehnologic „Decebal” din oraș, iar cele care au ales Școala Gimnazială „Romul Ladea” Oravița au fost direcționate spre centrul de vaccinare deschis la Spitalul Orășenesc Oravița. În ambele cazuri, cei programați trebuie să respecte ordinea de pe listele de așteptare.
Ieri după-amiază, la nivelul județului Caraș-Severin erau libere 502 locuri pentru vaccinare, toate în centrele din Reșița unde imunizarea se face cu serul celor de la AstraZeneca (sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai Peia” și sala de sport a Colegiului Economic al Banatului Montan). Peste 5.200 de persoane s-au înscris pe listele de așteptare, cele mai multe (aproape 1.500) la centrul de vaccinare de la Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița.