Dotări de milioane la ISU Semenic!

Criza încă nu a fost depășită de pompierii cărășeni, dar prin fonduri europene lucrurile au putut fi îndreptate. Prin urmare, instituția a fost dotată cu mai multe autospeciale, iar la cel mai recent plen consilierii județeni au aprobat cumpărarea altor utilaje.

Pentru că sumele de bani alocate de la nivel central pentru Inspectoratele pentru Situații de Urgență sunt insuficiente și pentru capitolul infrastructură, cei care conduc instituțiile pe plan județean găsesc individual variante. Este și cazul ISU Semenic, pentru care forul județean a aprobat cumpărarea mai multor utilaje. În plus față de acestea, la ședința extraordinară din această lună s-a decis și altă achiziție.

Am dotat ISU cu 10 autoutilitare, tot fonduri UE, din licitația respectivă a rămas un rest de 186 de mii de euro. Evident, consultându-ne cu beneficiarii, am stabilit că acești bani îi folosim pentru achiziționarea unei mașini șenilate și a unui SUV, care practic tractează această mașină șenilată. Este opțiunea pe care au avut-o și noi ne-am conformat. Este vorba despre această sumă care nu este neimportantă dacă putem să achiziționăm o asemenea autoutilitară”, a declarat Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Chiar și așa, lipsurile sunt încă majore, după ce până la câștigarea proiectului european instituția a stagnat la capitolul dotare. Cu toate că noile achiziții din ultimul an și jumătate au îmbunătățit  activitatea pompierilor cărășeni, inspectorul-șef al ISU Semenic explică faptul că instituția nu a fost acoperită în totalitate cu noile investiții. Nevoile salvatorilor cărășeni se află încă pe o listă destul de lungă.

Era necesară o astfel de mașină și ar mai fi necesare mai multe mașini de intervenție la nivel județean. Sperăm ca prin următorul program operațional să mai primim și să fim dotați cu necesarul de care are nevoie județul astfel încât să intervenim operativ și eficient în momentul în care apar urgențe. Mai avem nevoie în primul rând de autoscări mecanice întrucât în momentul de față avem una singură și o întreținem destul de greu; avem nevoie de autospeciale de capacitate mare. Mai avem nevoie de multe utilaje, pompe și alte accesorii care ne sunt utile pentru a fi eficienți în activitățile de intervenție”, a explicat Titus Susan, inspector-șef al ISU Semenic.

Ce prevede proiectul?

Proiectul „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacității şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea 5 Vest”, a fost implementat de Consiliul Județean pe o perioada de 42 de luni, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

Comments

  1. Afacerea ta says:

    Acum poti invata Limba Engleza printr-o metoda unica in Romania testata pe zeci de mii de oameni.Iata cum poti invata Limba Engleza in 21 de zile.Afli mai multe detalii pe site-ul:invetiengleza ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/