Dosarul penal al viceprimarului USR al Timișoarei ar putea fi redeschis

Dosarul penal al viceprimarului USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, ar putea fi redeschis, edilul fiind chiar și pus să facă 14 zile de muncă în folosul comunității, susține consilierul local PSD Radu Țoancă. Pe de altă parte, Lațcău afirmă că nu este adevărat și anunță că îl va da în judecată pe Țoancă pentru defăimare.

Un nou scandal a izbucnit între viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău, directorul Horticultura și consilierul local PSD Radu Țoancă. Asta după ce Radu Țoancă a scris un mesaj pe Facebook în care a anunțat că dosarul penal al lui Ruben Lațcău ar putea fi redeschis. Vă amintim că viceprimarul USR al Timișoarei s-a ales cu un dosar penal după ce a condus deși avea permisul suspendat, în anul 2019. Lațcău nu a fost trimis în judecată, dar a avut de realizat 80 de ore de muncă în folosul comunității, ore pe care viceprimarul a ales să le presteze în cadrul Horticultura.

Însă Radu Țoancă susține că Ruben Lațcău a rămas restant cu 14 zile de muncă în folosul comunității, astfel că sunt șanse ca dosarul penal să-i fie redeschis.

Ruben Lațcău va trebui să mai efectueze 14 zile de muncă în folosul comunității. O bombă politica cu iz penal va fi detonată vineri, când la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara va fi înregistrată oficial o plângere a S.C. Horticultura S.A. Timișoara care, în urma unei anchete interne administrative, a stabilit că Ruben Lațcău, actual viceprimar al Timișoarei, a trișat cu 14 zile, în perioada mai-iulie 2020, când a efectuat pedeapsa de 80 de ore de muncă în folosul comunității, din Dosarul 8010/P/2018. Deși avea de efectuat 40 de zile, a câte 2 ore zilnic, de muncă în folosul comunității la societatea locală de horticultură, Ruben Lațcău a reușit să păcălească sistemul cu 28 de ore – adică 14 zile – așa cum reiese din declarațiile olografe a 3 angajați implicați în acest proces. Dar nu aceste zile restante pot deveni neapărat problema cea mai mare a lui Ruben Lațcău, ci posibilitatea redeschiderii acestui dosar și a condamnării sale. De ce? Pentru că în conformitate cu Legea 253/2013 și a Alineatului 3 din Ordonanța de renunțare a urmăririi penale, era obligat ca în maximum 6 luni de la stabilirea acestei pedepse să se prezinte la sediul societății și să înceapă orele stabilite de procuror. Diferența de timp din 22.10.2019 – data ordonanței – și 26.05.2020 – prima zi pontată la Horticultura – este de 7 luni și 4 zile, ceea ce poate conduce la redeschiderea dosarului și trimiterea lui în instanță”, a explicat Radu Țoancă.

gif card de energie dacus 1000x100

Pe de altă parte, Ruben Lațcău se apără și susține că a făcut toate zilele de muncă în folosul comunității. Mai mult, viceprimarul Timișoarei afirmă că în spatele acestor acuzații ar fi de fapt directorul Horticultura, Andrei Drăgilă, care l-ar fi amenințat că îl va „distruge mediatic”, în urmă cu câteva zile, în speranța că va scăpa de demitere. În aceste condiții, Lațcău spune că va face plângere penală împotriva directorului Horticultura, iar pe Radu Țoancă îl va da în judecată pentru defăimare.

Povestea asta a mai fost vânturată în spațiul public, repet ce am zis atunci, totul s-a terminat într-un NUP (neîncepere a urmării penale) și am avut de executat ore în folosul comunității, lucru pe care l-am făcut. Am fost la sediul Horticultura de pe Avram Imbroane, am vopsit bănci, am curățat curtea, am lucrat cu muncitorii necalificați de acolo și chiar cu fiul domnului Drăgilă (care este și el angajat acolo), fără ca ei să știe cine sunt și fără ca acest lucru să conteze. Acum și-a pus muncitorii să declare în scris că de fapt am fost acolo mai puțin decât au semnat atunci pe pontaj! Voi face plângere penală pentru șantaj și abuz în serviciu împotriva domnului Drăgilă, iar pe Radu Țoancă, care participă în cunoștință sau necunoștință de cauză la săvârșirea unor fapte penale, îl chem în judecată pentru defăimare”, a afirmat Ruben Lațcău.

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/