Dosar penal pentru un bărbat care susține în online că Spitalul „Victor Babeș” este gol. Polițiștii îl acuză de răspândire de informații false

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii timișoreni s-au autosesizat și au întocmit dosar penal după ce pe rețelele de socializare a fost distribuit un video în care un bărbat prezintă mai multe imagini din curtea Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Bărbatul vorbește despre faptul că autoritățile prezintă informații false cu privire la aglomerația din unitatea medicală, în contextul pandemiei de Covid-19. 

„Având în vedere imaginile video apărute în spațiul public pe o platformă de socializare, în care un bărbat afirmă faptul că s-ar afla la o unitate spitalicească din municipiul Timișoara, iar toate informațiile prezentate de autorități cu privire la aglomerarea spitalului respectiv cu pacienți confirmați pozitiv cu infecția virusului SARS-COV-2 ar fi false, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «comunicare sau răspândire, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională», fiind întocmit un dosar penal în care se fac cercetări în vederea clarificări situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Timiș.

Postarea la care fac referire polițiștii cuprinde un video de 24 de minute, publicat pe Facebook în 2 noiembrie, cu un text descriptiv amplu despre principalul spital din Timișoara în care sunt tratate cazurile Covid.

promovare banner maxagro

Foto: Arhivă

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/