Unul dintre crescătorii de animale din Caransebeș, disperat de problemele avute cu Primăria municipiului în ultimul an, a cerut din nou ajutorul Consiliului Local la ședința ordinară din luna martie. Din păcate, omul nu a putut primi răspuns, cazul expus de el fiind de competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Cazul lui este similar cu al altor crescători de oi din municipiul Caransebeș, Nicolae Lupșa fiind pus în situația în care să plătească pentru o pășune de care nu a beneficiat. În fapt, omul a primit prin contract o suprafață de 35 de ha de pășune pentru numărul de animale înregistrat, însă când să-și ia în folosință terenul, nu s-au putut identifica decât 10 hectare. Doar că omul, după ce că nu are suficient teren pe care să pască animalele, mai trebuie să și plătească pentru 25 de ha de pășune pe care de fapt nu îl are.
„Și acum eu ce fac, îmi dați somații de plată pentru ceva de care eu nu am beneficiat, peste 7.000 de lei?! Eu muncesc, uitați-vă la mâinile mele, eu nu cer nimic, dar nu vă bateți joc, pentru că sunt mulți în situația mea și ați văzut ce acuză oamenii că ați dat teren unora care nu sunt din oraș și care și-au făcut viză de flotant doar pentru a primi teren, fiind învățați de cei din Primărie. Eu nu mai pot, ce să fac în situația asta?! După ce că nu am unde să duc oile să pască, trebuie să plătesc pentru ceva ce nu am primit! Cum este posibil?”, a întrebat Nicolae Lupșa.
Șefa Serviciului Juridic din Primăria Caransebeș, Carla Mészáros, explică situația atât pentru consilieri, cât și pentru crescătorul de animale: „După prima sesizare a dumneavoastră, la solicitarea domnului primar, s-a constituit o comisie de disciplină în cadrul Primăriei. Eu am fost președinta acelei comisii și în urma verificării tuturor documentelor s-a constat că s-au suprapus mai multe suprafețe de teren la mai mulți crescători, astfel că am constatat că nu mai este competența noastră pentru a soluționa această problemă și am făcut plângere penală la Parchet”, a menționat juristul Primăriei, Carla Meszaros.