O nouă campanie de donare de sânge se organizează săptămâna viitoare la Spitalul Municipal din Caransebeș.
Spitalul Municipal din Caransebeș anunță că miercuri, 27 septembrie, între orele 8.30-12.30, are loc campania „Împreună dăruim viață”, la care sunt așteptate să participe persoanele care își doresc să doneze sânge pentru un scop nobil: salvarea de vieți.
„Pe lângă satisfacția de a face un bine celor greu încercați se adaugă și beneficiul material, un card cu suma de 66,90 de lei, o zi liberă de la serviciu și analize gratuite. Donarea de sânge poate salva vieți! 450 de mililitri de sânge, în atât stă, uneori, salvarea unei vieți, iar din sângele donat o singură dată se pot ajuta până la trei persoane!”, transmit reprezentanții Spitalului Municipal din Caransebeș.
Persoanele care doresc să se alăture acestei campanii de donare de sânge trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani;
să fie cetățean român sau rezident în România;
să aibă o greutatea mai mare sau egală cu 50 kg;
să aibă tensiunea arterială între 10 și 18 mmHg;
să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
să nu fie în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare,
hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
să nu aibă predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală;
Recomandări înainte de donare
Să nu consume băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării.
Recomandări în ziua donării
mic dejun bogat în vitamine (fructe, legume), fără grăsimi și fără proteine animale (unt, produse lactate, carne) și cu aport de lichide: ceai, apă, sucuri naturale de fructe, cafea.
nu se fumează înainte și după donare timp de o oră.
Recomandări după donare
repaus de minimum 10 minute și creșterea consumului de lichide în următoarele 24 de ore;
numărul de donări de sânge integral permise într-un an nu poate depăși 5 pentru bărbați și 3/4 pentru femei;
intervalul dintre două donări de sânge integral este de cel puțin 8 săptămâni;