Dominic Fritz, singurul candidat la președinția USRPLUS Timiș: „Prosperitatea Timișoarei trebuie să devină un motor pentru prosperitatea întregului județ”

Alegerile interne pentru conducerea USRPLUS Timiș au loc astăzi, Dominic Fritz fiind singurul candidat pentru funcția de președinte al filialei. În cadrul unei conferințe de presă, Fritz a declarat că își dorește ca „ prosperitatea Timișoarei să revină un motor pentru prosperitatea întregului județ Timiș”.

Dominic Fritz a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, viziunea pe care o a va avea din calitate de președinte al USRPLUS Timiș. Alegerile interne se desfășoară pe parcursul întregii zile, Fritz fiind singurul candidat pentru șefia USRPLUS Timiș, după ce consilierul județean Raul Olajos, președintele PLUS Timiș, s-a retras.

Sunt primele alegeri după fuziunea între USR și PLUS și prin asta cumva sunt și un nou început pentru noi toți după acești patru ani de construcție. Pentru Biroul Local Timișoara rezultatele le avem deja de o săptămână și cred că noul birou local, condus de Sorin Șipoș, arată ce fel de partid suntem. Suntem un partid în care sunt și oameni mai tineri, și oameni mai în vârstă, și oameni care vin din PLUS, și oameni care vin din USR, care au poziții în administrație, în consiliul local, dar și oameni care vin din societatea civilă și prin această diversitate cred că putem reflecta și diversitatea în rândul timișorenilor”, a precizat primarul Timișoarei.

De asemenea, Dominic Fritz a afirmat că este nevoie de o întărire a legăturilor între Timișoara și comunele și orașele din județ, pentru a se putea dezvolta.

Viziunea noastră pentru județul Timiș este ca prosperitatea Timișoarei, ca și capitală a județului, să devină un motor pentru prosperitatea întregului județ. Avem nevoie și în Timișoara de un rural puternic, prosper, unde buna guvernanță aduce modernizare și bunăstare pentru comunele județului. Timișoara joacă un rol important, dar depinde și de dezvoltarea din jurul ei și tocmai de aceea noul Birou Politic Județean va pune accent pe întărirea legăturilor între Timișoara și comunele și orașele din județ. Vrem să construim mai departe, într-un mod transparent, deschis mai ales față de societate și vreau de pe acum să-i invit pe toți cei care au responsabilitate în societate în Timișoara și în județ să vină alături de noi. Nu neapărat ca membri de partid, ci ca susținători, ca colaboratori pentru idei, pentru a lucra la proiecte din mediul universitar, cultură, sport, mediul de afaceri. Avem nevoie să-i coagulăm pe toți cei din județ care vor să lucreze pentru o transformare pozitivă”, a declarat Dominic Fritz.

La alegerile interne ale USRPLUS Timiș a votat, astăzi, și deputatul Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, care a precizat că este „mândru” de echipa din județ.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/