Primarul Timișoarei și-a anunțat colegii de partid, printr-un mesaj intern, că nu mai dorește să candideze la funcția de președinte al USR, deși fusese nominalizat de demisionarul Cătălin Drulă ca fiind cel mai legitim să preia conducerea partidului.
USR este primul partid care a anunțat alegeri interne după scrutinul din 9 iunie. La o zi după alegerile locale și europarlamentare, Cătălin Drulă a anunțat că renunță la președinția partidului și l-a nominalizat pe Dominic Fritz ca fiind cel mai potrivit să preia conducerea USR. În aceeași zi, Fritz, proaspăt ales primar al Timișoarei pentru al doilea mandat, a anunțat că acceptă să intre în cursă. Cu precizarea că nu va candida la alegerile prezidențiale din toamnă.
Într-un mesaj intern transmis colegilor la finalul săptămânii trecute, Dominic Friz și-a retras candidatura. Potrivit g4media.ro, Fritz a spus că a luat la cunoștință că propunerea sa de a separa candidatura la prezidențiale și președinția partidului nu pare să aibă suficientă tracțiune momentan în interiorul partidului. „Să merg înainte cu această propunere aș risca să ne dezbinăm într-un moment crucial și nu vreau să repet greșelile din USR care au dus la fragmentare.”, a spus primarul Timișoarei.
„Nu voi candida”, a anunțat Fritz potrivit sursei citate, „nu am nevoie de președinția USR ca să particip la reconstrucția partidului. O pot face din orice loc și vă îndemn pe toți să vă puneți întrebarea: cum pot contribui eu? Voi susține noul președinte sau noua președintă cu toată puterea mea. Mi-aș dori să respectăm toți rezultatele alegerilor interne ce urmează și să muncim pentru un rezultat bun în toamnă și chiar pentru victoria pe care o dorim”, a mai explicat Fritz.
Pe de altă parte, există o discuție și legată de cetățenia română pe care Fritz nu o deține încă. Potrivit unei decizii a ÎCCJ, funcția de președinte de partid este asimilată cu cea de funcționar public, iar pentru aceasta este necesară cetățenia română. În 29 aprilie, la depunerea candidaturii pentru alegerile locale, Dominic Fritz afirma că tocmai a intrat în posesia cărții de rezidență permanentă și că va depune documentele necesare pentru a deveni cetățean român.
În cursa pentru președinția USR s-au înscris 9 candidați: Elena Lasconi, Cristian Seidler, Radu Hossu, Gabriel-Mugur Dumitrescu, Robert Andrei Amarandei, Vasile Dincă, Luiza Oancea, Adrian Ștefan Dudu și Eduard Ene.
Primul tur al alegerilor interne din USR va avea loc între 24 și 25 iunie. Al doilea, dacă va fi cazul, între 27 și 28 iunie. Președintele partidului este ales, potrivit statutului, de fiecare membru de partid, prin vot direct, pe o platformă online. Congresul USR este convocat pentru 29 iunie unde vor aleși membrii noului birou național.