Doliu în lumea medicală din Timișoara. Unul dintre cei mai apreciați specialiști în chirurgie toracică s-a stins

ovidiu burlacu
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Unul dintre cei mai apreciați și iubiți specialiști din Timișoara s-a stins duminică după-amiază. Doctorul Ovidiu Burlacu a condus Clinica de Chirurgie Toracică a Spitalului Municipal din Timișoara, a fost un reper în lumea medicală din vestul țării și a dovedit că implicarea face diferența.

Nu numai că a pregătit sute de medici rezidenți, medicul Ovidiu Burlacu s-a implicat și în introducerea unor proceduri noi la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

„Lumea medicală din Timișoara este mai săracă. Doctorul Ovidiu Burlacu a plecat dintre noi fulgerător. Medicul care a salvat viețile a mii și mii se pacienți a condus Secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Municipal. A fost un exemplu pentru sute de medici rezidenți și și-a pus amprenta pe traseul profesional al fiecăruia dintre ei. Ovidiu Burlacu a lucrat însă ani de zile alături de colegii noștri pneumologi și a răspuns prezent ori de câte ori i-a fost solicitat ajutorul. Ne-a sprijinit să implementăm în spital proceduri chirurgicale noi, aplicate până atunci doar în cele mai moderne unități sanitare din Occident. Noi l-am considerat întotdeauna ca fiind un membru al familiei spitalului nostru. Suntem alături de colegii de la Spitalul Municipal și de familia lui Ovidiu Burlacu. Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină”, a transmis echipa Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

De asemenea, în urmă cu mai bine de un an, Dr. Ovidiu Burlacu a „disecat” problema pandemiei ca la carte și a căutat metode concrete prin care poate fi evitată răspândirea virusului în spital. Astfel, a fost pus la punct un filtru de decontaminare a personalului din secția de Chirurgie Toracică.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Dumnezeu să îl odihnească în liniște și pace!

decontainare municipal 620x400

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/