Doi președinți

Dis-de dimineață. Sună telefonul. Telefonul fix de la partid. Țârrr, țârrr, țârrr. Nu răspunde nimeni, pentru că e prea de dimineață ca să fie cineva în sediul din Modrogan. În plus, sâmbăta e zi nelucrătoare. Cu atâtea probleme pe cap, președintele uitase că era prima zi din weekend.
Câteva minute mai târziu, sună din nou telefonul. De data aceasta iPohne-ul celuilalt președinte. Președinte de partid, care răspunde somnoros.

– Bună dimineața, domnule președinte, se auzi vocea lui Nicușor, surprins că e căutat cu noaptea în cap. Gândul i se duce la ce-i mai rău.
– Guten Morgen, Nicușorule, răspunse cu vocea-i silabisită președintele de la Cotroceni.
– S-a întâmplat ceva, domnule președinte? întrebă speriat președintele de partid.
Pauză de câteva secunde, timp în care ne putem imagina cum președintele de la Cotroceni își căuta cuvintele și nu le găsea.
– Nu, ce să se întâmple?
– Mă gândeam că abia e trecut de ora 5.
Din nouă pauză. Mai scurtă decât prima.
– Așa de dimineață? Nici nu mi-am dat seama. Cum ai dormit Nicușorule?
– Bine, domnule președinte. Mi-am pus doape în urechi, am dat cu spray pentru țânțari și am dormit buștean.

O altă pauză urmată de un oftat prelung și evident apăsat de griji.
– Eu, nu. Vorba voastră românească, nu am pus geană pe geană.
– Ați vrut să-mi spuneți ceva? întrebă îngrijorat președintele de partid.
– Nu chiar, în afară de faptul că m-am decis să mă retrag din cursa pentru șefia NATO. Că am discutat și cu Viktor al ungurilor. El mi-a zis să continui, să le arăt lu’ NATO că am sânge în instalație. Poate el are, eu nu. I-am spus: „Măi, Viktor, la anii mei instalația e veche, aproape ruginită. Vorba cuiva: Tragi cu pușca nu ia foc.”

Aceste vorbe îl întristară profund pe Nicușor
– Vă rog eu, nu mai vorbiți așa, don președinte. Sunteți încă tânăr, viguros și puternic. Înalt ca bradul… Ce mai, încă mai aveți un cuvânt de spus în țara asta…
– Crezi tu asta, Nicușoare, sau o spui doar așa, să-mi faci mie pe plac?
– Vai, domnule președinte, cum puteți vorbi una ca asta? Pentru mine ati fost ca un frate mai mare, mai înțelept și mai bun. Ca un far care călăuzește drumul pe ape ale vapoarelor. Ca să mă exprim și mai plastic, ați fost, sunteți și veți fi un GPS pentru ființa mea.
O nouă pauză. Una contemplativă.

– Danke, Nicușoare. Vorbele tale m-au uns la inimă și mi l-au dus pe moș Ene pe la gene. Plec să mă culc, nu înainte de a-ți spune ceva: să nu mă uiți, Nicușoare, pe când îmi vei lua locul la Cotroceni, să nu mă uiți. Să nu te faci că nu mă mai cunoști, cum o s-o facă destui.

Fără pauză, ci doar o izbucnire nervoasă a generalului-erou:
– Ce vorbă e asta, don președinte? Păi eu-s ca alții să uit ce-ați făcut pentru mine?
Președintele de partid vru să mai zică ceva, însă celălalt președinte îi tăie vorba
– Auf Wiedersehen, Nicușoare, că e târziu și acu’ se face de amiază.
Președintele de partid rămase ca prostu’ cu telefonul în mână. Cum îi pierise somnul, se duse în bucătărie să spargă două ouă în tigaie, așa cum îi făcea mă-sa bătrână de la Plenița.

• Tweet
• Pin It