Doi pentru șefia USR PLUS Timișoara. Alegeri interne la organizația locală, după fuziunea dintre cele două partide

Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

Sunt peste o mie de membri USR PLUS Timișoara așteptați la urne în acest sfârșit de săptămână ca să își aleagă președintele și conducerea locală. Primele alegeri care au loc după fuziune sunt directe și au loc la sediul filialei Timiș a formațiunii. 

Potrivit statutului, sunt două zile (joi, vineri) în care membrii de partid sunt așteptați să își exercite votul. În cazul în care nu se prezintă la urne cel puțin jumătate plus unu dintre delegați, se face a doua convocare pentru sâmbătă și duminică. În această a doua situație, statutul nu mai prevede ca fiind necesar un cvorum de prezență. Membrii de partid pot vota la sediul USR PLUS Timiș de la ora 10 până după-amiaza.

La urne sunt așteptați 1.050 de membri. Ei își vor desemna prin vot președintele filialei Timișoara, vicepreședinții și membrii Biroului Local și delegații pentru conferința județeană unde va fi ales președintele USR PLUS Timiș, Biroul Județean și delegații pentru congresul național.

Pentru președinția filialei Timișoara candidează Sorin Șipoș, șeful campaniei electorale al lui Dominic Fritz pentru alegerile de anul trecut, și Mircea Vancia, membru în Biroul Județean PLUS, responsabil de organizare. Amândoi candidații, antreprenori și manageri de echipe, și-au prezentat intern programele pentru filială.

Stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

Pentru Biroul Local, conducerea executivă a filialei Timișoara, au fost validate 35 de candidaturi, iar pentru delegați s-au înscris 275 de membri.

Conferința județeană va avea loc weekendul viitor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/