Doi cetăţeni albanezi, prinşi în flagrant în timp ce încercau să ofere mită unui polițist de frontieră din Jimbolia

Doi cetăţeni albanezi au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să ofere 500 de euro mită unui polițist de frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei Jimbolia. Cei doi cetățeni albanezi au recurs la acest gest pentru a li se trece cu vederea faptul că doreau să intre ilegal în țară.

Evenimentul s-a produs sâmbătă, în jurul amiezii. Cei doi bărbați, cu vârste de 30 și 31 de ani, nu aveau documente care să justifice călătoria și au introdus banii printre actele predate. Deși li s-a comunicat faptul că săvârșesc o infracțiune, cetățenii au oferit o sumă mai mare și au insistat în acțiunea lor. Acțiunea de prindere în flagrant rezultă în urma unui denunţ formulat de poliţiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara – Punctul de Trecere al Frontierei Jimbolia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

„În data de 29.08.2020, în jurul orei 15.00, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism marca Mercedes înmatriculat în Germania, cetățeanul albanez P.M, în vârstă de 31 ani. Acesta era însoțit de un conațional, D.A, în vârstă de 30 ani. ​Cu ocazia înmânării documentelor de călătorie, șoferul mijlocului de transport a introdus între filele unuia dintre acte suma de 300 de euro. ​Întrebat despre existența sumei de bani, cetățeanul albanez a declarat că aceasta este pentru a trece cu vederea faptul că cei doi nu au documentele necesare pentru a justifica scopul călătoriei și pentru a li se permite intrarea în țară. ​ Polițistul de frontieră i-a adus la cunoștință persoanei faptul că fapta sa constituie infracțiune, context în care cetățeanul albanez a insistat, oferind în plus suma de 200 de euro cu titlu de mită, pentru ca polițistul de frontieră să le permită continuarea călătoriei. ​Polițistul de frontieră a refuzat categoric suma de bani și împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, se arată în comunicatul celor de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100

Cei doi bărbați sunt anchetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/