Doi artiști din Timișoara au venit să asculte poveștile copiilor din Anina, cu părinți plecați în străinătate

Copiii și tinerii defavorizați din Anina pot beneficia acum de sprijin prin proiectul „InclusiveArt – Access to Culture for Disadvantaged Children and Youth”. Așa cum îi spune și numele, proiectul se axează pe incluziunea socială și creșterea creativității, prin intermediul culturii și al artei.

Cele mai noi activități din cadrul proiectului „InclusiveArt – Access to Culture for Disadvantaged Children and Youth”, eMS RORS-22, sunt în plină desfășurare la Anina. Acesta este finanțat de Uniunea Europeană prin programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, unde Asociația Nevo Parudimos este parteneră, pe lângă Primăria orașului Zrenjanin (Serbia), Centrul pentru Arte Frumoase și Aplicate Terra (Kikinda, Serbia), coordonator fiind Institutul Intercultural Timișoara.

În perioada 16 – 29 iulie, doi artiști din Timișoara – Ana Ursu (actriță) și Andrei Ursu (dramaturg) – se află la Anina, la Școala Gimnazială Nr. 2 din Steierdorf. Aceștia organizează activități pentru copiii din cartier, dar nu numai, având ca scop integrarea lor în societate și dezvoltarea creativității lor.

Despre activități, Andrei ne declară: „Am folosit tehnici de povestire cu copiii din Steierdorf. Ce este o poveste? De ce spunem poveşti? Cum spunem poveşti? Cui le spunem? De ce? Pentru că fiecare poveste este de fapt o formulă, am lucrat cu copiii şi i-am ghidat în aşa fel încât să poată crea formula propriei poveşti. Copiii au început să scrie propriile poveşti – adevărate, inventate, fantastice, vesele, triste. Important a fost ca ele să fie credibile şi să aibă un mesaj. Ele vor fi publicate într-un „zine” (revistă) ca volum colectiv. Iar cititorii volumului vor trebui să desluşească mesajul”.

Ana ne spune: „Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de copiii din Steierdorf cu părinţi plecaţi în străinătate. Am folosit fotografia ca punct de plecare pentru a descoperi poveştile lor. Apoi, prin jocuri de teatru, am încercat să accesez creativitatea copiilor şi dorinţa lor de joacă şi joc. Împreună vom crea un text de teatru care va fi publicat într-o revistă. La evenimentul final, fotografiile realizate de copii vor fi expuse în cadrul unei expoziţii, iar o parte din ele vor fi transformate în cărţi poştale şi trimise părinţilor plecaţi în străinătate”.

Duminică, 29 iulie, se vor trage concluziile activităților printr-un eveniment public.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/