De la începutul lunii septembrie, firma de salubritate din municipiu a anunțat sistarea serviciilor de salubrizare la abonații care au restanțe din anul 2011. Zece astfel de asociații de locatari din Reșița încearcă se rezolve problema facturilor neplătite, iar șapte din cele 70 de asociații stau deja cu gunoiul în stradă.
Din documentele transmise de SC BRANTNER Servicii Ecologice SA reiese faptul că o serie de persoane fizice şi juridice înregistrau restanţe la plata facturilor aferente perioadei iunie – decembrie 2011. Este vorba despre persoane fizice, agenţi economici şi asociaţii de locatari. Dintre cele 70 de asociații cu restanțe doar 10 au luat legătura cu societatea de salubrizare, fie pentru a achita debitele restante, fie pentru a negocia o eșalonare de plată.
“Noi am întrerupt serviciile de salubritate la șapte asociații care au containere proprii amplasate la scara blocului. În continuare căutăm soluții pentru suspendarea acestor servicii și la celelalte asociații care au containere în comun cu alte ascociații care își plătesc datoriile”, a declarat Violeta Cojocari, din partea SC Brantner Servicii Ecologice SA.
Pentru buna gospodărire a orașului și pentru sănătatea populației, atât firma de salubritate cât și autoritățile locale fac apel către asociațiile de locatari restanțiere să își achite debitele restante. Din același motiv societatea nu percepe nici taxe de penalizare.