Campania de vaccinare începe și în municipiul-reședință de județ. Primele cadre medicale din Reșița vor fi imunizate mâine, la aproape o săptămână după cele din Oravița și Caransebeș.
Primele vaccinuri au fost administrate cadrelor medicale în 31 decembrie în Caraș-Severin. Mâine este însă și rândul celor din Reșița. Campania de vaccinare anti-COVID-19 începe la ora 9.00 și se va derula în secţia Oftalmologie din incinta Staţionarului 1, secţie în cadrul căreia a fost amenajat un centru temporar de vaccinare.
Prima doză de vaccin din cele 250 solicitate de conducerea unităţii medicale pentru primele patru zile de campanie îi va fi administrată doctorului Liviu Culda, directorul medical interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, cel care s-a ocupat de organizarea acestei campanii de vaccinare, alături de medicul-şef al UPU-SMURD, doctorul Alexandru Brici.
Tot mâine vor fi imunizate şi cadrele medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe, iar în zilele care urmează au fost programate cele de pe secţiile: Anestezie şi Terapie Intensivă, Boli Infecţioase, Pneumologie, Radiologie şi Imagistică Medicală, Laborator Analize Medicale, Anatomie Patologică etc.
Din totalul de 1.164 de angajaţi ai Spitalului, incluzând personalul medical şi auxiliar sanitar, precum şi TESA, 621 şi-au exprimat dorinţa, până la data de 28 decembrie, de a se vaccina anti-COVID-19.