Cărășenii care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt invitați să treacă pragul bursei generale a locurilor de muncă, organizată astăzi. Din păcate, doar două localități din Caraș-Severin găzduiesc acțiunea, iar Reșița nu se află printre ele.
Din păcate, prima bursă generală a locurilor de muncă din acest an nu i-a atras suficient de mult pe agenții economici cărășeni, așa că acțiunea organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin se va desfășura doar în Caransebeș (Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, situat în P-ța I. Dragalina nr. 2) și Băile Herculane (sediul punctului de lucru al AJOFM Caraș-Severin, situat pe strada Mihai Eminescu nr. 2). În total, 50 de agenți economici și-au anunțat participarea. Aceștia pun la dispoziția doritorilor peste 400 de locuri de muncă.
La Caransebeș vor participa 12 agenți economici, care vor oferi 95 de locuri de muncă de dulgher, fierar betonist, tâmplar universal, maistru construcții civile, industriale și agricole, lăcătuș mecanic, sudor, debavurator, operator mașini CNC, reglor mașini CNC, zidar, referent comercial, strungar, administrator rețea, electrician întreținere, gestionar, cadru tehnic PSI, șofer, operator mase plastice, mecanic utilaj, fochist, muncitor necalificat, dar sunt oferite și locuri de muncă pentru persoane cu studii superioare: director producție, director calitate, inginer mecanic și inginer industrializarea lemnului.
În Băile Herculane vor participa 38 de agenți economici, care oferă 329 de locuri de muncă în domeniul hotelier: cameristă, recepționer, lucrător bucătărie, barman, maseur, bucătar, ospătar, dar sunt oferite și locuri de muncă de asistent medical, gaterist, circularist, îngrijitor spații verzi, tehnician silvic, funcționar administrativ, fochist, agent securitate, paznic.
În ambele orașe, bursa locurilor de muncă se deschide la ora 9.00.