Doamna Jivan și domnul Torma să dea la vâsle!

Senatorul Marcel Vela n-a reușit să-i dea o mână de ajutor primarului de Moldova Nouă pentru a urni din loc bacul cumpărat cu bani europeni, blocat la mal, dar îi recomandă să o cheme în barcă pe șefa PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a dezvăluit recent că bacul a intrat, într-adevăr, la apă și că punerea lui în mișcare, între Moldova Nouă și Bolubac, nu e o chestiune prea ușor de rezolvat. În primul rând e nevoie de o Ordonanță de Urgență a Guvernului Dăncilă. A doua problemă ține de autoritățile sârbe, dar ar putea la fel de bine fi rezolvată dacă finanțatorul acceptă cedarea unui ponton către Primăria Golubac. Nefuncționalitatea bacului pe Dunăre amenință să se răsfrângă asemeni unui cataclism asupra Primăriei Moldova Nouă și chiar asupra Consiliului Județean. Luminița Jivan, deputat, șefă PSD Caraș-Severin și cu ușa mereu deschisă la Cabinetul premierului, n-a reușit nici ea să pună bacul pe apă. Prezentă în campania electorală pe malul Dunării, aceasta a promis că dă un brânci bacului.

Prezent în cadrul Târgului de primăvară de la Coronini, în luna mai a acestui an, deputatul Luminița Jivan spunea că barierele ce țin încă bacul pe loc sunt de natură tehnică și că, în tot ceea ce ține de problemele tehnice, Consiliul Județean Caraș-Severin, în calitate de lider al proiectului, este cel mai în măsură să ofere lămuriri. „S-au făcut demersurile necesare la Guvernul României ca să poată porni punctul de trecere vamal, foarte important în zonă.”, spunea Luminița Jivan, care dădea și un termen maxim: trei săptămâni!

Ei bine, de la deadline-ul estimat de Luminița Jivan, se fac trei luni. E adevărat, au apărut între timp și alte probleme! Întrebat fiind de Express de Banat dacă are un colac de salvare pentru bacul de la Moldova Nouă, senatorul PNL Marcel Vela i-a invitat pe primarul Adrian Torma, pe care tocmai l-a dat afară din partid, și pe șefa PSD, Luminița Jivan, să facă valuri. „Mă bazez pe doamna Luminița Jivan și pe domnul Torma că vor scoate în 24 de ore această Hotărâre de Guvern. Domnul Torma e liber de contract acum, nu mai are niciun stres. Sigur doamna Luminița va scoate Hotărârea de Guvern împreună cu domnul Torma și bacul va funcționa non-stop pe Dunăre între Moldova Nouă și frații sârbi.”, a declarat senatorul Vela.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/