„Nelu Popa e un adevărat lider! Va conduce PNL Caraș-Severin într-o formă modernă, civilizată și va aduce normalitatea!”

Primarul Reșiței, președintele PNL al organizației municipale, Nelu Popa, e omul cu cea mai mare notorietate la ora actuală în partid și principala variantă pentru șefia filialei Caraș-Severin!

Afirmațiile îi aparțin lui Adrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă, omul de care tocmai PNL s-a dezis. Popa a fost cel mai vehement contestatar al deciziei prin care Torma a fost exclus din partid și tot el a repetat în mai multe rânduri că nu e interesat să preia șefia PNL Caraș-Severin, așa cum îi cer destui colegi. „Trist este că rămânerea mea în PNL a fost validată de Nelu Popa. Sper să nu se supere că spun asta, dar deja îl depășește la capitolul notorietate pe Marcel Vela și ceea ce reușește, după trei ani de mandat, Vela nu a făcut în 12. Nelu Popa a validat faptul că trebuia să rămân în partid și Marcel Vela ar fi trebuit să înțeleagă că e nevoie de un refresh. Nelu Popa a arătat personalitate, curaj, accesează niște proiecte europene incredibile. Oportunități au mai fost, dar nu au fost fructificate până să vină el. Nelu Popa e un adevărat lider. Chiar și cei care s-au îndoit de el spun că Nelu Popa poate fi lider, nu doar pe Caraș, ci regional. Mai are lucruri de îmbunătățit, dar rezultatele lui sunt extraordinare și pun Reșița pe hartă. Toți liderii naționali, când vorbesc despre orașele de succes, pe lângă Alba Iulia, Oradea, Timișoara, Brașov spun Reșița. O spun pentru că la Reșița chiar se întâmplă lucruri. Eu cred că, la un moment dat, Nelu Popa va conduce PNL Caraș-Severin într-o formă modernă, civilizată și va aduce normalitatea!”, a comentat Adrian Torma situația din PNL Caraș-Severin.