DNA, pe drumul spre Cascada Bigăr! Omul de afaceri Staicu, trimis în judecată pentru dare de mită!

Reprezentantul legal al unei asocieri de companii, printre care și Staicons din Băile Herculane, și un director din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au fost trimiși în judecată de DNA pentru lucrări neconforme sau fictive pe DN 57 B.

În 6 mai 2008, între Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, pe de o parte, și o asociere de firme din care făcea parte și societatea reprezentată de Nicolae Staicu (Staicons Băile Herculane), a fost încheiat un contract de execuție de lucrări având ca și obiect consolidare a două tronsoane ale șoselei DN 57B.

În acest context, în perioada noiembrie – decembrie 2010, directoarea Silvia Nely Ciobanovschi, în calitatea de președinte al comisiei de recepție a lucrărilor, a pretins și primit de la Nicolae Dumitru Staicu „mai multe foloase necuvenite în valoare totală de 14.747 lei”, susțin procurorii.

Bunurile respective, se mai arată în rechizitoriu, au fost pretinse și primite de Silvia Ciobanovschi (foto) „pentru a-și îndeplini necorespunzător atribuțiile de serviciu, prin întocmirea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor cu încălcarea dispozițiilor legale”. Anterior, membrii comisiei de recepție constataseră că anumite lucrări contractate nu au fost executate, au fost executate parțial sau fără respectarea prevederilor proiectului, iar aspectele respective nu au fost menționate de aceasta în cuprinsul documentului înaintat C.N.A.D.N.R.

Un efect imediat al întocmirii documentului respectiv, după înregistrarea acestuia, a fost faptul că societatea Staicons a obținut, conform dispozițiilor contractuale, deblocarea sumei reprezentând 70% din garanția de bună execuție (sumă care reprezenta un procentaj de 5% din valoarea totală a contractului).

„În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile și asupra unui imobil ce aparțin inculpatei Ciobanovschi Silvia Nely”, ne declară Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA.

Nicolae Staicu este un cunoscut și puternic om de afaceri din Băile Herculane, deține SC Staicons SRL, dar și Hotelul Geta din stațiune.

Familia Staicu apare și în dosarul de la DNA al lui Ianăș Roșeți, directorul economic al CJ Caraș-Severin, Gina Pavel, declarând procurorilor anticorupție că Roșeți ar fi vrut să facă niște plăți către Staicons, deși nu avea temei legal și i-ar fi cerut Ginei Pavel să facă plata.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/