DNA l-a găsit onest pe Silviu Hurduzeu!

Deputatul Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, a dat explicații procurorilor anticorupție în vremea cât a fost președinte al Consiliului Județean! Și-a demonstrat nevinovăția!

Hurduzeu a fost reclamant la Direcția Națională Anticorupție pentru propunerea făcută consilierilor județeni de repartizare a sumelor către primării în al doilea său mandat de președinte. Despre prezența social-democratului la DNA s-a aflat abia acum, când, pe același subiect, lui Romeo Dunca, actualul președinte CJ, i se aduc acuzații asemănătoare. Silviu Hurduzeu a confirmat că a dat cu subsemnatul în fața organelor de cercetare penală și spune că acum lucrurile stau cu totul altfel. În sensul că Romeo Dunca și-ar fi depășit atribuțiile, schema de repartizare a banilor purtând doar semnătura sa, nu și a cuiva din compartimentul financiar-contabil, ceea ce ar fi absolut obligatoriu.

„Am avut o plângere la DNA tocmai pentru împărțirea banilor. Am fost invitat să explic cum am făcut repartizarea acelor sume. Am primit clasare pentru că am putut dovedi cu documente că a existat un raport de specialitate, o anexă asumată de aparatul de specialitate, o notă de fundamentare. Acum nu există așa ceva, există doar o anexă semnată de Romeo Dunca. Directorul economic a refuzat să-și pună semnătura!”, a comentat Silviu Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/