DNA îl vrea suspendat pe Sorin Frunzăverde. Nimeni nu are atribuții!

Alegerea uninominală și statutul special al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin le dă bătăi de cap atât prefectului Nicolae-Miu Ciobanu, cât și secretarului județului, Darian Ciobanu. Prin urmare, decizia este pasată în mâna consilierilor județeni.

Miercuri se anunță o ședință extrem de interesantă la forul județean. Pe ordinea de zi se află o informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție cu privire la suspendarea de drept a mandatului președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, și a vicepreședintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, în condițiile art. 94 lit. m) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Secretarul județului Caraș-Severin, Darian Ciobanu, spune însă că lucrurile nu sunt deloc simple în privința solicitării Parchetului. Acesta susține că am avea de-a face cu un vid legislativ. „Consiliul județean nu-l poate suspenda pe președintele său, deoarece acesta a fost ales uninominal. Atributul exclusiv și exhaustiv al suspendării aparține Instituției Prefectului de Caraș-Severin, însă acesta nu poate lua o decizie, întrucât președintele CJ nu este asimilat funcției de funcționar public. Nu avem o practică asemănătoare la alte județe unde,în toate situațiile există măsura arestului preventiv ori cea la domiciliu. Or, în cele două cazuri de la noi, există măsura controlului judiciar“, spune Darian Ciobanu.

Soluția aleasă de secretar este să le prezinte consilierilor județeni solicitarea Parchetului, în speranța că aceștia vor putea adopta o hotărâre în acest sens.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ce îl privește pe prefectul de Caraș-Severin, Nicolae-Miu Ciobanu, acesta a solicitat clarificări pe acest subiect la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

„Președintele și vicepreședintele Consiliului județean nu se supun prevederilor Statutului funcționarilor publici și nu sunt asimilați funcției de funcționar public. Președintele Consiliului județean nu are șef direct. Niciunde nu este legiferat acest lucru. Potrivit Legii 188/1999, suspendarea poate fi făcută de către conducătorul instituției care, în cazul nostru, nu există“, a declarat prefectul de Caraș-Severin.

Prin urmare, miercuri, aleșii județeni vor primi informarea DNA și vor trebui să găsească o soluție legală prin care să pună în aplicare solicitarea procurorilor.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. alexandru nemoianu says:

    Acest mastodont stravechi trebuie grabnic inlaturat.Abea atunci se va putea vorbi de inceputul unei vieti normale in Banatul de munte.

  2. Radivoj Milenovici says:

    Afara cu banditul asta narcisist , acuma si pentru totdeauna . PS….daca erau niste persoane onorabile aceasta pereche de milogi , pana acuma , isi adunau catrafusele si plecau dracului unde vedeau cu ochii , dar nu au facuto deoarece sunt niste GUNOAIE .

  3. Radivoj Milenovici says:

    Aaaa , la comentariul de mai sus ma refeream la perechea Frunza’nbalegar .

  4. Mars says:

    Ba fututi Radijovi mati da mult mai comentezi ma zdreantza imputita psd muist ba loavas f in pula jigodiilor ce aveti ma cu omu asta maaaaaaaa zdrente nuci la degetu mic al lui nu sunteti jigodiilor penali psdisti se va intoarce roata asta mizerilor stiti intruna sa comentati si toata viata voastra nu ati facut nimik rusineeee ca deeaea este tara unde este… Si tie repet RADIJOVI PULI SA IMI SUGI TOATA…….

  5. frunzaverde says:

    o sugativa de spagi ,cum au fost si colegii lui basescu , udrea , videanu , berceanu, ritzi, muista de la dicot alina muista bica,sorin frunzaverde , nevastasa. vai capul nostru pe ce maini de mafioti am incaput! daca si mareean vaNGHELIE ARE AVERE DE 200 MILIOANE DE EURO , CA , ANALFABET DE TOT CE MISCA IN ROMANIA . MA INTREB ? NOI CEI CU CEVA PREGATIRE CE FACEM?

  6. Radivoj Milenovici says:

    @ Mars….Marsh bai in chizda ma ti si ia ii cu tine si pe copia de banditi frunza’nbalegar . Nu cumva terminasi si tu un ”Doctorat” la UEM din Resita , ca dupa cum scrii , nu mar surprinde , sugeameai cu intreaga ta ”gloata” din intestinul gros cu paiul , dis de dimineata , ca atunci este proaspat , adica ”fresh” bai jigodie mucegaita . PS….sunt ”INDEPENDENT”, nu ca tine lingaule .

  7. Radivoj Milenovici says:

    Cum adica nu poate fi suspendat din functie betivul dracului de bandit ? Baiiii jigodiilor , nu umblati cu cioara vopsita , si milogul asta este un functionar public deoarece este platit din banul public , ca doar nu o fii CJ Caras-Severin SRL-ul Chizdi ma si . Si tu chizda de MASON si rahat de PREFECT trebuie sa il dai afara , punct .

  8. VICTOR CIUTACU says:

    RADIVOJ MILENOVICI INCA O ZI TRISTA PT OMENIRE DIN CAUZA CA TU INCA MAI CONSUMI OXIGENUL DEGEABA STIU CINE ESTI ANGAJAT AL PRIMARIEI RESITA ABIA ASTEPT SA ITI ADUC O COROANA CU SINCERE CONDOLEANTE MAI PUTIN SI ITI VINE RANDUL SI CATI NE-OM BUCURA AVORTON COMUNIST JEGOS CE ESTI

  9. probleme... says:

    incet, incet scapam de hoti…doar ca am ramas la fel de inapoiati ca acum 20 de ani…judetul Timis era acum 20 de ani ca si Carasul acum…penalii astia se cred stapani de sclavi…mai ales ca si-au facut mastere si doctorate fara numar…si cred ca au merite!…e plina administratia de tot felul de gunoaie infiltrate…cu “diplome”…

  10. P.F. says:

    Foarte grav ce se intampla!

  11. Podsekalnikov says:

    Sustinatorii bulbucatului intra in fibrilatii si isi pun intrebari existentiale. Cine ne mai da nou contracte dea’ moaca? V-a trebui sa muncim ca restul fraierilor. Jegurile, cefele late, business-manii localnici cu idei simple dar practice, pupincuristii cu bemve se simt amenintati. Vorba cantecului – Frunza verde de rulment, fa-li-ment! Un nume predestinat.

  12. Radivoj Milenovici says:

    @..VICTOR CIUTACU….bai ”Victoras Turmas” pisa mas in coliva ta , eu sunt un ”FREE MAN” nu ca tine ”DOAR UN BOU DIN TURMA” care scrie la comanda ”ciobanului tau”, milogul dracului ce esti . PS…. aveti grija cu amenintarile voastre ca doar o sa va ramana oasele “inprastiate” pe meleaguri INDEPARTATE .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/