Un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de astăzi din Băile Herculane anunță disponibilizări după ce consilierii locali au înființat recent Serviciul de Gospodărie.
Cel mai important punct de pe ordinea de zi este suspendarea activității SRL-ului Primăriei, pentru că s-a înființat în cadrul instituției Serviciul de Gospodărie, astfel că s-a transferat activitatea de pe firma înființată pe lângă Primărie către acest compartiment și firma nu-și mai are utilitatea.
„În ultima ședință de Consiliu Local s-a constituit Serviciul de Gospodărie și am transferat și o parte din personal. Au fost 43 de angajați la acestă firmă și noi nu avem nevoie acum decât de muncitori, pentru măturatul stradal, pentru întreținerea spațiului verde și la transportul public, astfel că probabil că o parte dintre angajați vor fi disponibilizați”, ne-a declarat primarul Cristian Miclău.