La PSD Caraș-Severin se stinge Lumina! Codrin Ștefănescu nu mai poate face ceva!

untitled design set 970x90 px

Greii din filiala județeană PSD Caraș-Severin i-ar fi hotărât deja soarta Luminiței Jivan, președintele impus de Liviu Dragnea, ocrotit de Codrin Ștefănescu, susținut de Viorica Dăncilă și votat în unanimitate de toți social-democrații cărășeni.

PSD Caraș-Severin a obținut un scor la fel de catastrofal ca întreg partidul la alegerile europarlamentare de duminica trecută. De la 49 de procente, cât au avut social-democrații cărășeni la parlamentare, cu Ion Mocioalcă la comandă, au scăzut la aproape 30, de data asta cu Luminița Jivan în postura de lider. La prima vedere, comparativ cu ce s-a întâmplat la nivel național, scorul de pe Caraș-Severin nu e chiar atât de rău. Ținând cont însă că miniștrii Cabinetului Dăncilă s-au învârtit mai mult prin județ cu Luminița Jivan la braț decât prin Palatul Victoria, că toți șefii instituțiilor publice au fost plimbați și au împărțit promisiuni în stânga și-n dreapta și că presa de casă a partidului a închinat ode la foc automat, e clar că se aștepta mai mult. Mult mai mult! Astfel, rezultatele sub așteptări și schimbările făcute imediat după ce Luminița Jivan le-a fost impusă de Liviu Dragnea, fără să-i întrebe cineva înainte de simulacrul de conferință județeană de alegeri, le-au fost suficiente unor lideri județeni să plănuiască schimbarea conducerii PSD Caraș-Severin. Deocamdată nu e nimic oficial, pentru că s-au așteptat semnale de la București, dar, după cum spun surse social-democrate, zarurile au fost aruncate. Nici măcar Viorica Dăncilă n-ar mai putea să o salveze pe Luminița Jivan, spun aceleași surse.

Deschis despre acest subiect a vorbit pentru expressdebanat.ro senatorul Ionuț Chisăliță. „Deocamdată nu am făcut o analiză la nivelul filialei. Scorul PSD Caraș-Severin e influențat de tot ce s-a întâmplat la nivel național, inclusiv de faptul că o mare parte din electoratul PSD care a votat la alegerile parlamentare cu noi a rămas acasă și în anumite zone poate nu am reușit să discutăm cu cetățenii și să le reamintim toate măsurile bune pe care noi le-am luat pentru ei. La nivelul județelui Caraș-Severin rezultatul nu e neapărat rău, noi am luat 30 la sută. Noi am început anumite schimbări la nivelul județului, iar ele trebuie continuate în așa fel încât să readucem oamenii înspre noi. Noi suntem între primele filiale din țară ca procent la aceste alegeri europarlamentare. Eu cred că vom avea înțelepciunea să ne punem la masă fără să ne «ucidem» între noi, să găsim cele mai bune soluții. Eu cred că vom înțelege că, dincolo de ce disensiuni au existat sau ar putea exista în partid, e momentul să le lăsăm deoparte și să mergem mai departe pentru a câștiga alegerile din 2020”, a declarat Ionuț Chisăliță.

Luminița Jivan dă de înțeles că nu-și simte poziția amenințată. Și are toate motivele, atât timp cât, cu doar câteva luni în urmă, toată suflarea social-democrată din Caraș-Severin i-a acordat votul de încredere. „Aș vrea să salut noile numiri de miniștri și numirea noului vicepremier, Titus Corlățean care va aduce un aport important în guvernarea PSD, fapt dovedit de-a lungul timpului prin ocuparea a două portofolii în guvernările PSD”, a reacționat Luminița Jivan după decapitările de aseară, printre care și a principalului ei sprijin după trimiterea lui Dragnea în pușcărie, Codrin Ștefănescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/