Directorul Spitalului „Victor Babeș” Timișoara: „Se pare că valul trei ne-a depășit. Suntem sub o incidență ridicată, dar care e în scădere”

Vești bune de la medicii timișoreni. Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara spune că județul Timiș a depășit valul trei al pandemiei și că, deși paturile de terapie intensivă dedicate bolnavilor cu noul coronavirus sunt în continuare ocupate, scade numărul pacienților care ocupă paturile non-ATI Covid.  

Cristian Oancea spune că în acest moment, în Timiș, se înregistrează o scădere a formelor severe de boală și este pentru prima dată când sunt locuri libere pe secțiile non-ATI de Covid-19. Totuși, presiunea pe paturile ATI dedicate celor infectați cu noul coronavirus este la fel de mare.

În Timiș sunt amenajate 59 de paturi de terapie intensivă pentru pacienții cu Covid-19 și alte 586 – non-ATI. Dintre acestea din urmă, 468 sunt ocupate la această dată. Paturi de terapie intensivă sunt la Spitalul Județean Timișoara, Spitalul Municipal Timișoara, Municipalul din Lugoj, Casa Austria și la Spitalul Militar. Paturi ATI pentru gravide sunt la Clinica Bega din Timișoara, pentru copii – Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara și pentru pacienții cu boli cardiovasculare – la Institutul de la Pădurea Verde.

„În acest moment decelăm o scădere a formelor severe de boală, cam cu o treime. E pentru prima dată când mai avem locuri pe secție, dar e aceeași încărcătură pe ATI. Pe lângă cele 12 paturi de terapie intensivă, am mai făcut 8 paturi în corpul de Infecțioase și 10 în corpul de Pneumologie, de preterapie intensivă, unde pacienții care au risc de a se deprecia clinic să fie în permanentă supraveghere. Se pare că valul trei ne-a depășit, în continuare suntem sb o incidență ridicată, dar care e în scădere. Sper să avem încă responsabilitate și solidaritate să depășim cu bine pentru că în 2-3 luni vom depăși și acest val trei. În Timiș, noi considerăm că am depășit acest val trei.”, a declarat directorul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea.

În Timiș sunt patru spitale care au dus greul în anul pandemic: „Victor Babeș”, Județeanul, CFR și Municipalul din Timișoara.

„Aș vrea să evidențiez și rolul colegilor noștri de la Recuperare Cardiovasculară care efectiv, în prima fază ne-au dat acea secție ca secție externă a noastră și apoi au preluat-o dânșii și ne-au ajutat. A fost o solidaritate a sistemului medical, totul pentru comunitate. Sperăm ca încet-încet să revenim și să tratăm și mai mult patologie non-Covid decât Covid. Practic, noi, în vară, secția de pneumologie vrem să o facem secție albă pentru patologia pneumologică și dacă totul merge bine, din toamnă să lăsăm doar un compartiment de Covid în cadrul spitalului și colegii de la Boli Infecțioase să se ocupe de patologia infecto-contagioasă, non-Covid.”, a mai spus Oancea.

Județul Timiș înregistrează la această dată o rată de infectare de 5,14 la mia de locuitori. În Timișoara, incidența este de 6,41 la o mie de locuitori. De asemenea, Timișoara se află în continuare sub restricții de deplasare după ora 20 și cu magazinele și terasele închise după ora 18, cel puțin până în 10 aprilie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/