UPDATE: Directorul Roşeţi, condamnat! Şi „achitat”, în acelaşi timp!

Fostul şef al patrimoniului judeţului, Ianăş Roşeţi, ar putea afla astăzi sentinţa în dosarul de corupţie în care e acuzat de luare de mită. Înainte de verdict, unii îl incriminează, alţii îi iau apărarea!

UPDATE

Tribunalul a menţinut starea de arest pentru Ianăş Roşeţi pentru alte 60 de zile. Inculpatul are posibilitatea de a ataca soluţia cu contestaţie. Primul termen de fond e prohramat la finele lunii august.

Tribunalul Caraş-Severin a constatat marţi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis de DNA Timişoara privindu-l pe Roşeţi, trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi în consecinţă a dispus începerea judecăţii cauzei. Fostul director al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin e aşteptat astăzi în sala de judecată şi e foarte posibil ca instanţa să rămână în pronunţare, deoarece inculpatul şi-a manifestat dorinţa de a fi judecat după procedura simplificată, care presupune recunoaşterea faptei.

Apărat de oameni grei şi cu frică de Dumnezeu!

În pronunţarea sentinţei, o greutate destul de mare pot avea declaraţiile martorilor aflate la dosar. Dacă unii îl apără pe Roşeţi şi îl prezintă ca pe un om de toată isprava, alţii se dezic de acţiunile sale şi îl pun la zid. Fostul primar al Caransebeşului din anii ‘92-’96, Petru Grozăvescu, edilul-şef al comunei Luncaviţa, Ion Velescu, preoţii Simion Bica şi Ion Smultea, din Teregova, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni, au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Roşeţi. „Îmi exprim consideraţia  personală pentru onestitatea, seriozitatea, tactul, cordialitatea, implicarea şi entuziasmul cu care domnul Ianăş Roşeţi a abordat relaţiile de colaborare, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel personal”, a scris Ghiorghioni în recomandarea făcută instanţei.

De capul lui!

Oamenii din subordinea lui Roşeţi au susţinut cu toţii că acesta a atribuit direct contracte şi a dispus efectuarea plăţilor către firmele respective de unul singur, fără a consulta pe cineva. Cu alte cuvinte, ar fi singurul responsabil. Nimeni nu ştia însă nimic despre niciun comision, de nicio şpagă. „Nu am cunoştinţă cum anume a fost selectat sau desemnat acest prestator SC Tudor Alin SRL, însă am auzit că în anul precedent aceeaşi firmă a desfăşurat activităţile de deszăpezire şi că nu au fost semnalate nereguli sau probleme. Singurul din DADPP Caraş-Severin care stabilea cine să execute astfel de lucrări prin procedura încredinţării directe era directorul executiv Ianăş Roşeţi”, a spus procurorilor, spre exemplu, Marius Andriţoi.

„Condamnat” de Hamat!

Fost adjunct în cadrul direcţiei conduse de Roşeţi, Toma Hamat l-a pus la zid pe cel judecat astăzi pentru corupţie. „Începând din anul 2005 până în august 2012 am îndeplinit funcţia de director executiv adjunct al DADPP Caraş-Severin şi am avut ca principală atribuţie de serviciu coordonarea şi conducerea activităţilor de natură tehnică. În 15.08.2012, mi-am dat demisia deoarece nu m-am mai înţeles cu domnul director Roşeţi, deoarece acesta lua decizii în domeniul meu de activitate, cel al gestionării şi administrării reţelei de drumuri judeţene şi comunale, fără să mă consulte, astfel că am apreciat că activitatea mea nu mai are rost să continue”, a declarat Hamat.

Acesta le-a detaliat organelor de cercetare penală relaţia cu superiorul său. „Roşeţi a început să ia decizii în domeniul administrării şi gestionării drumurilor judeţene şi comunale fără a mă consulta în prealabil. Lua decizii de a se efectua lucrări de reparaţii şi întreţinere fără să consulte pe nimeni, de altfel, mă ignora. Acesta stabilea ce drumuri să fie supuse lucrărilor de reparaţii şi întreţinere şi de asemenea stabilea cine să execute aceste lucrări. După 2010 lua decizii fără să-mi spună şi fără să mă consulte şi în aceste circumstanţe rolul meu la DADPP devenise doar unul formal. În perioada respectivă, directorul Roşeţi era cel care dispunea, discuta cu prestatorii de lucrări de servicii şi el decidea singur ce lucrări să fie atribuite, dar şi valoarea acestora. Arăt încă o dată că singurul care stabilea căror firme să se atribuie contracte de lucrări era directorul executiv Ianăş Roşeţi”, a mai scris Toma Hamat în declaraţia dată procurorilor.

De şpagă nu ştie însă nimic: „Nu am cunoştinţă dacă a pretins sau primit sume de bani. În 2012 am solicitat conducerii Consiliului Judeţean să fiu mutat într-o altă direcţie sau compartiment de specialitate al consiliului, însă această cerere nu s-a materializat şi mi-am dat demisia”.

Interesant este însă că Roşeţi, care a fost prins în flagrant, a ales sinceritatea ce-i asigură o pedeapsă mai uşoară: „Recunosc faptele de care am fost inculpat şi regret săvârşirea lor. Am primit 9.000 şi respectiv 2.000 lei de la Vetreş în condiţiile şi împrejurările reţinute de organele de urmărire penală”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/