Directorul DSP Caraș-Severin, despre noile numiri din Spitalul Caransebeș: „Eu nu i-am numit pentru că nici nu-i cunosc prea bine”

untitled design set 970x90 px

Noul manager interimar de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș și noul director economic sunt propunerile ministrului Nelu Tătaru! Directorul Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin, al cărui raport a avut un cuvânt greu de spus în demiterea lui Adrian Cican și a Danielei Alina Drăgoi, recunoaște că nu îi cunoaște pe „înlocuitori”.

Pe mâna cui rămâne Spitalul din Caransebeș, dacă noii „conducători” nu sunt cunoscuți nici măcar de șeful Direcției de Sănătate Publică, cel în pixul căruia a stat, în mare măsură, demiterea foștilor ocupanți ai funcțiilor? Romeo Dumitrescu ne spune ce știe despre Călin Grozăvescu și despre Maria Mălăescu: „Nu prea cunosc mare lucru, decât că dânsul este radiolog, are experiență managerială, iar doamna Mălăescu este economistă. Sper ca domnul Grozăvescu și doamna Mălăescu să aibă o performanță superioară”.

Ceea ce omite directorul Dumitrescu să spună este că Daniela Alina Drăgoi a fost reconfirmată pe funcția de director financiar contabil în 16 aprilie de același ministru Nelu Tătaru! Aparent, cu doar două săptămâni înainte, doamna Drăgoi era încă omul potrivit pentru o funcție fundamentală a spitalului…

publicitate ziar expresb 1000x100

CITEȘTE ȘI: Demiterea lui Adrian Cican și a directorului economic, bazate pe „o misiune” comună. „Domnul Cican are mai multe probleme”

Revenind la cele două numiri anunțate ieri, șeful DSP ne spune că aceste propuneri au venit din partea ministrului Sănătății. Nu știm de unde îi cunoaște Nelu Tătaru pe cei doi personal și poate nu vom afla niciodată… „Eu nu știu prea multe despre înlocuitorii aceștia pentru că am fost la Caransebeș acum o săptămână. Nu mă puneți pe mine să cunosc oamenii ăștia cu curriculum vitae pe care îl au. I-a numit cineva care îi cunoaște pe cei care vor veni. Eu nu i-am numit pentru că nici nu-i cunosc prea bine. O să vedem. Credeți că aceste lucruri au survenit în doi timpi și trei mișcări? Poate că sunt două personalități care reprezintă un grup de medici nemulțumiți.”, a concluzionat Romeo Dumitrescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/