Directorul Ambulanței din Timiș, despre o potențială tulpină românească a coronavirusului: „O să uimim lumea”

ambulanta timisoara accident
untitled design set 970x90 px

Managerul Serviciului de Ambulanță din Timiș, medicul Iancu Leonida, avertizează că, în cazul nevaccinării, există posibilitatea dezvoltării unei noi tulpini a virusului. El nu exclude, în următoarea perioadă, o eventuală carantinare a localităților în care rata de infectare continuă să crească și consideră că aceasta ar fi ultima soluție, una extremă, în cazul în care medicii nu vor mai face față în spitale. 

Iancu Leonida vorbește despre un potențial val 5 al pandemiei, în condițiile în care oamenii nu se imunizează împotriva Covid-19.

„(…) Bun, nu există încredere în autorități, în personalul medical, dar uite-te peste gard, uite-te la celelalte țări europene, SUA sau altele civilizate, chiar vor să își omoare populația? Germania, Franța, Italia, Spania… Nu, oamenii ăia sunt educați, civilizați, au înțeles că să tratăm această boală este o ultimă redută și, din păcate, pe această ultimă redută putem să pierdem războiul cu viața. Primele redute ar fi vaccinarea și protecția, respectiv masca și distanțarea socială. Noi suntem extrem de deficitari la capitolele astea, la amândouă, și am lăsat totul pe tratament. La încă câteva milioane de oameni nevaccinați o să urmeze valul 5. Și pericolul cel mai mare este să nu se selecteze vreo tulpină și mai rezistentă, și mai contagioasă. Probabil o tulpină românească cu care vom uimi lumea.”, a declarat Iancu Leonida, directorul Serviciului de Ambulanță Timiș.

O ultimă măsură pentru reducerea răspândirii virusului ar putea fi, mai spune Iancu Leonida, reintrarea în carantină a localităților cu incidență crescută.

publicitate ziar expresb 1000x100

„O măsură disperată să ne închidem în spatele zidurilor cetății. Sigur, extrapolând la luptele care existau pe vremea dacilor sau în feudalism, după ce se dădea lupta în câmp deschis, fugeam toți în cetate și închideam porțile cetății. Asta urmează. Ultima soluție. Suntem iar la un pas de ultimă soluție, nu a fost prima dată, o să mai fie, dacă corpul medical nu o să mai facă față… În plus, vedeți, incidența în populație este foarte mare, va fi o ultimă soluție. Este greu de luat. Eu am mai participat la ședințele acestui Comitet Județean pentru Situații de Urgență. Nimeni nu își dorește așa ceva, toți vedem în asta o măsură extremă, ultimă, dar dacă va fi nevoie va trebui curaj și va trebui luată ca să depășim cu toții această situație.”, a explicat Iancu Leonida.

CITEȘTE ȘI: Epuizați și cu nervii la pământ. Medicii și asistenții de pe ambulanță înfruntă tot mai greu valul pandemic

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/