Regenerare naturală sau prin împădurire, două metode care sunt luate în calcul în permanență de cei care protejează pădurea din județ.
Protejarea mediului și mai ales a zonelor intens împădurite, cum este județul Caraș-Severin se află sub stricta supraveghere atât a Uniunii Europene, care vine cu o serie de legi noi, menite să prevină dispariția pădurilor, cât și sub lupa celor de la Direcția Silvică, extrem de vigilenți.
Regenerarea pădurii se realizează, în cea mai mare parte, natural, urmare a executării tratamentelor de regenerare, dar și prin împăduriri în terenuri goale, după tăieri rase de substituire a arboretelor derivate și completarea regenerării naturale, în pădurile administrate de Direcția Silvică Caraș-Severin.
În cazul Direcției Silvice Caraș-Severin sunt utilizate mai multe tratamente, respectiv tratamentul tăierilor progresive (în ochiuri), tratamentul tăierilor succesive, tratamentul tăierilor cvasigrădinărite, tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit și tratamentul tăierilor în crâng. Pe lângă aceste tratamente se aplică și tratamentul tăierilor rase pe parchete mici, până la 3 ha. Aceste tratamente se utilizează doar pentru substituirea unor arborete derivate care au în compoziție specii cu valoare ecologică și economică mică și în arborete pure de pin și molid ajunse la vârsta exploatabilității.
În ceea ce privește situația regenerărilor executate în ultimii ani de către Direcția Silvică Caraș-Severin cifrele sunt mai mult decât satisfăcătoare, după cum declară reprezentanții instituției:
„În anul 2021, la Direcția Silvică Caraș-Severin au fost realizate împăduriri integrale pe o suprafață de 131 ha și completări pe 63 ha, iar pentru acest an se estimează, că suprafața va fi de aproximativ 240 ha. În totalul suprafeței de împădurit în anul 2022 intră și suprafața de 25,3 ha preluată în vederea împăduririi ca urmare a scoaterii din fond forestier a suprafeței destinate construirii domeniului schiabil Semenic, dar și importante suprafețe afectate de incendiile de pădure.”
Pentru realizarea împăduririlor sunt folosite specii forestiere valoroase atât din punct de vedere ecologic, cât și economic.