Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, consacrată de ONU încă din 1991 la 1 octombrie, a fost sărbătorită în avans și de pensionarii din municipiul Caransebeș, petrecere la care au fost invitați primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac, city managerul Andrei Ungur, precum și cel care a păstorit timp de 12 ani Primăria Caransebeș, senatorul Ion Marcel Vela.
Un lucru emoționant pentru cele aproape 150 de persoane participante la balul pensionarilor a fost acordarea unui număr de trei premii unor persoane venerabile, membrii CARP (Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor). Este vorba de Ecaterina Socol și Elena Jurcă care au împlinit vârsta de 90 de ani și de Vladimir Marcu care în curând va împlini vârsta de 94 de ani.
”De 40 de ani sunt în CARP, acum îl conduc, iar acești oameni erau și acum 40 de ani în CARP. M-am gândit la ei pentru că au ajuns la această vârstă, așa că le-am oferit o diplomă, o sumă modică de bani și un buchet de flori. S-au bucurat, au plâns, nu s-au așteptat să le facem această frumoasă surpriză, au zis că la această vârstă nu credeau să-i mai bage cineva în seamă”, ne-a declarat președinta CARP, Paraschiva Radu.
Aceasta a acordat o diplomă de excelență și senatorului Marcel Vela pentru implicarea în activitatea socială a municipiului Caransebeș în cei 12 ani cât a condus Primăria Caransebeș și a menționat că așteaptă și de la mai tânărul Felix Borcean aceeași implicare și cât mai mulți ani la cârma urbei de pe Timiș și Sebeș.