Din peisagistica orașului Caransebeș vor lipsi turnulețele romilor

Aspectul arhitectural al orașului gugulanilor nu va fi afectat de câte o casă desprinsă din imaginea Strehaiei sau a Ticvaniului Mare. Acest fapt se datorează noii reglementări votate de comun acord de către toți consilierii locali ai Caransebeșului.

Consiliul Local al orașului de pe Timiș și Sebeș a semnat în prima ședință din an o hotărâre prin care se întorc planurile etniei rome, renumite pentru casele stridente ce domină peisajul prin turnulețe și coloane, dar și prin grandoare.

Consiliul Local al municipiului Caransebeș a aprobat Regulamentul de Urbanism cu modificările propuse de Serviciul de Specialitate, în sensul în care se introduc restricții noi pentru casele care se vor construi în Caransebeș. Cererile de autorizație de construire  și certificatele de urbanism care nu respectă linia și tradiția municipiului Caransebeș din punct de vedere arhitectural vor fi respinse.  Asta, și pentru a înăspri într-un fel disciplina în construcții”, declară Marcel Vela, edilul-șef al orașului Caransebeș.

Acesta explică faptul că designul inspirat din unele case întâlnite în orașele Strehaia sau Recaș, dar regăsite și în județ, în Ticvaniul Mare, strică aspectul istoric al orașului, cu clădirile realizate după o anumită arhitectură devenită deja tradiție.  ,,Motivul propunerii către Consiliul Local pentru aceste amendamente a fost generat de faptul că au apărut mulți cetățeni care vor să construiască unele clădiri. Ca să fiu mai exact, gen Strehaia sau Recaș, motiv pentru care administrația locală trebuia să ia măsuri concrete, exacte și cu sancțiuni pecuniare pentru cei care nu respectă linia arhitecturală clasică, recunoscută și tradițională în Banatul de Munte”, a precizat Marcel Vela. Așadar, cei care doresc să își construiască o casă în orașul gugulanilor pot să-și ia gândul de la o clădire cu turnulețe, pe trei sau patru etaje, acoperiș de tablă sau uși și geamuri decorate strident.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/