Din banii lui face bine! Doar cel care a fost pe străzi înțelege suferința altora

Emil Constantin nu a uitat cum se bucura și pentru o bucată de pâine când primea de la trecători și acum chiar dacă și-a făcut un rost în viața nu uită să întindă o mână de ajutor.

Pe străzi toată lumea îl știa de Marius, copilul străzii, abandonat de mic copil în gara din Timișoara, el a colindat toată copilăria pe trenurile din zona de vest a țării, a stat în gara Caransebeș doi ani de zile și mai apoi la Lugoj, un un pastor și-a făcut milă de el și l-a luat sub aripa sa.

Acum Emil Constantin (Marius) este căsătorit, are o fetiță și din puținul său nu uită să dăruiască. A luat legătura cu Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Caransebeș și a identificat aproximativ 100 de oameni cu situație materială grea din municipiul Caransebeș care au fost invitați la Cantina de Ajutor Social să le fie donate câte un meniu de prânz cald și o plasă cu dulciuri, pentru ca și persoanele bătute de soartă să se bucure de Sfintele Sărbători de Paște.

Această campanie în care îmi doresc ca fiecare de lângă noi să zâmbească am gândit-o ca fiind una pe care o vom continua, pentru că nu numai în Lugoj ci și în Caransebeș și alte orașe sunt oameni necăjiți. Nu a fost mult dar am dat din puținul nostru cu toată inima. Am vorbit cu oamenii și mi s-a rupt sufletul, vă dați seama să trăiești cu un ajutor de 140 de lei pe lună! este revoltător pentru o persoană care este trecută de 60 de ani și care are probleme grave de sănătate. Eu am să o ajut pe această femeie să poată obține o indemnizație pentru persoanele cu handicap”, ne-a declarat Emil Constantin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/