Diagnostic fals la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș! „Au venit degeaba!”

Achizițiile de aparatură și medicamente, dar mai ales lucrările de reabilitare și modernizare de la spitalul din Caransebeș făcute în perioada stării de urgență au fost semnalate organelor de cercetare penală deoarece s-ar fi încălcat legea, iar pentru asta ar trebui trași la răspundere managerul Adrian Cican și primarul Felix Borcean.

Edilul-șef al Caransebeșului s-a obișnuit să dea explicații organelor de cercetare penală pentru tot ceea ce se întâmplă în Primărie și asta pentru că adversarii politici țin cu orice preț să-l împiedice să candideze pentru un nou mandat. Favorit în sondaje, Felix Borcean e vizat de tot mai multe dosare penale și anchete, care au în spate sesizările celor care îl vor eliminat. Cea mai recentă vizită a polițiștilor de la Investigarea Fraudelor a avut legătură cu achizițiile făcute de municipalitate pentru spital. „Și-au dat seama, probabil, că au venit cam degeaba. A fost o alarmă falsă, dar o alarmă poate trasă așa: îl schimbăm pe Cican, chemăm Poliția Economică. Eu nu m-am speriat, dar au fost oameni care nu s-au mai confruntat cu astfel de situații. Cel mai rău lucru pe care l-a produs o astfel de acțiune este că oamenii se tem să mai facă orice achiziție, să semneze o recepție. Am pățit-o zilele acestea, se tem să se înscrie la concurs, se tem și de umbra lor”, a spus Borcean.

Primarul Caransebeșului admite că orice plângere trebuie urmată de verificări ale anchetatorilor, dar în cazul achizițiilor pentru spital spune că nu e cazul, deoarece totul s-a făcut ca la carte. „Au fost căutate niște documente care nu au fost date inițial dintr-o neînțelegere. Ei au cerut documente pentru lucrările făcute în regie proprie pe reparații și nu pe achiziții, deși voiau tot. Nu poți să ascunzi documente. Directorul economic este un tip tânăr de toată isprava sau cei de la SPIR să își riște pielea pentru ce? Pentru ceva ce a fost făcut corect, a fost făcut într-adevăr într-o stare de urgență, dar s-au respectat pașii. Li s-a pus la dispoziție un perete de documente. Le-au arătat angajații Primăriei ce era de interes, că altfel căutau trei săptămâni”, a mai explicat primarul.

Problema mare este că, după această acțiune, lucrările au stagnat la spitalul din Caransebeș, deși mai sunt atâtea de pus la punct. Și nici nu se va mișca vreun deget până când ancheta nu se finalizează. „Acum fiecare vine cu ideea lui, se ferește să facă, vine cu tot felul de chestii care împiedică bunul mers al lucrurilor. Adică nu poți să vezi la recepție câte straturi de glet s-au dat, nu mai ai cum să vezi cum arată instalația electrică prin perete, nu mai ai cum să verifici lucrul acesta. Au venit unii cu astfel de idei, că ei nu știu, că nu au cum să semneze o recepție pentru că nu au văzut cum s-a pus firul prin perete. E o aberație. Până acolo s-a ajuns pentru că oamenii au început să se teamă că dacă vine organul de control și începe să verifice. Cum a fost și la Sinagogă, au numărat pavelele”, a adăugat Felix Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/