Dezvoltatorii vor monta lifturi în blocurile mansardate. Primăria Timișoara are un nou regulament

mansarda

Un nou regulament privind mansardarea blocurilor din Timișoara a fost aprobat. Astfel, dezvoltatorii vor fi nevoiți să monteze și lifturi în blocurile pe care le vor mansarda, dar și să realizeze locuri de parcare pentru noile apartamente.

Primăria Timișoara are un nou regulament privind mansardarea, care a fost adoptat în Consiliul Local săptămâna aceasta. Documentul a fost elaborat de consilierul local USRPLUS Răzvan Negrișanu, de meserie arhitect, în colaborare cu Ordinul Arhitecților și arhitectul-șef al Primăriei Timișoara. Principalele prevederi se referă la faptul că dezvoltatorii imobiliari vor avea voie să realizeze mansarde doar dacă vor monta și un lift în bloc. De asemenea, trebuie asigurate locuri de parcare pentru noile apartamente.

Este vorba de un regulament după care se pot construi mansarde pe blocurile existente din Timișoara, care a fost aprobat de consiliul local în 2007. În baza acestui regulament, practic s-au construit mansardele care le vedem acum peste tot în oraș. Din păcate, regulamentul a fost insuficient detaliat și atunci dezvoltatorii au găsit tot felul de portițe prin care au construit aceste mansarde în felul în care putem să le observăm cu ochiul liber și putem să o spunem cu toți că în 14 ani de zile, de când se construiesc aceste mansarde, nu avem încă un exemplu de bună practică. De asemenea, revizuirea vechiului regulament este practic obligatorie, deoarece în forma în care este astăzi este cumva ilegal. Vechiul regulament lăsa blocurile să se poată mansarda fără a se prevedea un ascensor. Asta se întâmpla în 2007. Astăzi, în 2021, avem o normă nouă, din anul 2012, este un normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile persoanelor cu handicap. Iar aceste prevederi se aplică inclusiv în momentul în care faci o reabilitare, o reconversie sau repari o clădire existentă. Practic, chiar și astăzi s-ar impune realizarea de ascensoare la aceste proiecte de reabilitare, ceea ce nu se face”, a explicat Răzvan Negrișanu, în plen.

Consilierul local spune că a avut discuții în cele șase luni de când se lucrează la noul regulament și cu dezvoltatori imobiliari din Timișoara, care s-au arătat nemulțumiți de prevederi, pentru că la final vor rămâne cu mai puțini bani în buzunar.

O altă problemă este cea legată de parcări, deoarece proiectul inițial nu prevedea obligativitatea de a realiza noi locuri de parcare. Dacă stăm să ne gândim, la un bloc P+4, practic, prin mansardare apar cu 20% mai multe apartamente și zero locuri de parcare. Avem o problemă cumva de echitate față de cei care construiesc imobile noi și fac pentru fiecare apartament un loc de parcare, plus un spor de 15%. Au existat discuții în aceste șase luni de zile inclusiv cu cei care execută astfel de proiecte de mansarde, ca să nu spun presiuni, și concluzia acestor discuții, singurul argument al dezvoltatorilor de mansarde împotriva acestui regulament este faptul că ei practic vor face un pic mai puțin bani”, a detaliat Răzvan Negrișanu.

Radu Țoancă, consilier local PSD, a atras atenția asupra faptului că noul regulament va avea un impact foarte mare asupra celor care realizau mansarde în Timișoara. „La modul restrictiv în care este gândit acest regulament, și nu o spun într-un sens neapărat negativ, este clar că perioada mansardelor în Timișoara așa cum le știam noi a apus definitiv, pentru că este imposibil să te mansardezi cu maxim 60% din suprafața ultimului etaj. Este imposibil în haosul în ceea ce privește locurile de parcare dintre blocuri să-ți identifici, fie și la 100 de metri, cum l-ați gândit, și să-ți personalizezi locuri de parcare pentru mansarde. Costurile pentru acele ascensoare, lifturi, sunt foarte mari. Nu sunt lucruri foarte negative. Din contră, la modul în care s-a dus această practică în ultimii ani”, a declarat Radu Țoancă.

Probabil, în primă fază, va exista o scădere a acestor proiecte, dar în momentul în care se echilibrează piața, este absolut normal să revii asupra acestei resurse”, i-a răspuns Răzvan Negrișanu.

În final, proiectul privind noul regulament de mansardare în Timișoara a fost aprobat cu 23 de voturi pentru.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/