Dezvoltarea turistică pe Semenic și Muntele Mic, inclusă în Masterplanul pe 2019 al Ministerului Turismului

Doar trei proiecte din județul Caraș-Severin au fost cuprinse în Masterplanul de investiții în turism pentru 2019. Asta, cu toate că mai multe primării au avut proiecte depuse. Însă au primit răspuns negativ.

Este exemplul Primăriei orașului-stațiune Băile Herculane, care a depus documentația pentru cel puțin un proiect care să fie cuprins în Masterplan, însă a primit răspuns negativ de la Ministerul Turismului.

„Eu vă spun doar un proiect important pe care l-am dorit inclus în acest Masterplan al Ministerului Turismului. Este vorba de construirea unui aquapark în Băile Herculane, însă am primit răspuns că procedura de transmitere a proiectului nu a fost corectă și nu a fost luată în calcul de Minister. Ei au menționat în răspuns că ar fi trebuit ca Primăria să transmită Consiliului Județean care, la rândul său, să trimită Ministerului, și nu direct, cum am făcut noi”, ne-a declarat primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău.

Menționăm că, zilele trecute, ministrul Turismului s-a întâlnit cu aproape 40 de primari din țară, care au înscrise proiecte în Masterplanul pe 2019. „Nu vrem să mai înregistrăm situații în care proiectele de investiții să stagneze din cauza unor mici impedimente, acesta a fost scopul întâlnirii cu primarii și reprezentanții localităților pentru care există proiecte depuse la Ministerul Turismului. Avem bani de investiții, dar trebuie evitate blocajele alocării fondurilor din cauza că fie nu sunt cunoscute modificările legislative, fie că un funcționar nu-și face treaba la timp. Zonele cu potențial turistic se pot dezvolta cu bani de la minister dacă există implicare la nivelul autorităților locale. Am simplificat procedura de evaluare a proiectelor, astfel că în primă etapa este nevoie ca UAT-urile să depună documentația până la stadiul de studiu de fezabilitate. Mergând mai departe, am inclus și posibilitatea ca proiectul tehnic să poată fi decontat de către Ministerul Turismului în limita a 3% din suma alocată. Nu în ultimul rând, vreau să menționez că avem anul acesta un buget al ministerului care este îndreptat spre investiții. Pentru anul 2019, 229 milioane de lei sunt prevăzute exclusiv pentru investiții”, a spus Bogdan Trif, ministrul Turismului.

De la Consiliul Județean Caraș-Severin am aflat că proiectele de investiţii în turism de importanţă locală fac referire la domeniile schiabile de la Semenic și Muntele Mic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/