Dezinsecție terestră și aeriană la Caransebeș. Doar vremea mai poate pune probleme

Primarul Caransebeșului anunță că mâine, 8 iulie, va începe acțiunea de dezinsecție, cu aceeași firmă care a prestat acest serviciu anul trecut.

Dacă la vremea respectivă edilul spunea că au fost aruncați banii pe fereastră, inițiativa fiind a viceprimarului Marius Isac în perioada când edilul se afla în concediu de odihnă, acum Felix Borcean a revenit asupra deciziei. Inițial Felix Borcean a oferit o soluție mai ieftină de a se face acțiunea cu societatea Transal Urbis, dar cu oamenii și atomizoarele Primăriei. El a fost dezaprobat imediat de către managerul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu spunând că este ilegal, drept pentru care a urmat o dezbatere lungă pe rețelele de socializare între cei doi conducători de unități.

Până la urmă, primarul Caransebeșului a fost nevoit să păstreze firma Deraton din Timișoara, poate și din cauza faptului că a pierdut procesul cu societatea care a chemat Primăria Caransebeș în judecată pentru neplată.

Precizăm că Judecătoria Caransebeș, în luna februarie, prin dosarul nr 4677/208/2019 a dispus obligarea pârâtului (Primăria Caransebeș) la plata către reclamantă (SC Deraton SRL) a sumei de 68.663 lei cu titlu de debit principal, contravaloare servicii prestate şi neachitate, la care se calculează penalităţi de întârziere în cuantum de 0,01% calculate de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până în momentul plăţii efective.

Dezinsecția ar putea fi amânată dacă vremea va continua să fie ploioasă.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/