Edilul-șef al orașului Oțelu Roșu este pregătit să lupte cu investitorii ruși pentru salvarea Combinatului din Valea Bistrei. Acesta i-a invitat în uzină pe reprezentanții Gărzii de Mediu, să constate dacă este legală tăierea fierului vechi din societate.
Primarul orașului Oțelu Roșu face eforturi să creeze toate premisele necesare funcționării pe mai departe a uzinei, deși în momentul de față aceasta este în conservare. Luca Mălăiescu este de părere că trebuie să prevină tăierea uzinei și vânzarea ei la bucată.
„Ca primărie, nu vom da autorizație de demolare a uzinei. Am ridicat problema și la întâlnirea cu parlamentarii și am spus că luni va fi o vizită a Gărzii de Mediu la Combinat, pentru că e nevoie de autorizație de mediu în acest sens. Cei de la Ductil Steel nu o dețin și nu ar avea voie să taie nici măcar o bucată de fier. Sper ca luni autoritățile să vină la Oțelu Roșu, să verifice și să stopeze tăierea de fier în societate”, spune edilul-șef Luca Mălăiescu.
Dezastru economic
De când a preluat conducerea orașului, acesta a încercat să poarte discuții cu peste 20 de firme serioase care să vină la Oțelu, însă nu s-a concretizat nicio investiție care să aducă locuri de muncă pentru oameni. Așadar, ca să desființezi 460 de joburi este mult mai ușor decât să le oferi locuitorilor un mod de a-și câștiga existența.
„Se pierd locuri de muncă, dar nu numai. Mi-e teamă să mă gândesc la ce se va întâmpla pe viitor cu economia orașului, pentru că dacă înmulțim salariile celor 460 de angajați vom observa că e o sumă foarte mare, de care orașul nu va mai beneficia”, spune Luca Mălăiescu.