Dezastru în caz de incendii în 17 localități cărășene

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Caraș-Severin a fost convocat în această dimineață de prefectul județului, Silviu Hurduzeu.

Șefii de instituții din Caraș-Severin, reprezentanții Consiliului Județean, dar și ai instituțiilor care gestionează situațiile de urgență s-au reunit în urmă cu puțin timp, pentru o radiografie a evenimentelor care au avut loc până acum în localitățile cărășene. Ordinea de zi a prevăzut și aprobarea planului de măsuri în caz de incendii, prilej cu care șeful ISU „Semenic”, Titus Susan, a adus în atenția membrilor comitetului faptul că în județ sunt probleme legate de sursele de alimentare cu apă.

„S-a făcut un control în ce privește alimentarea cu apă. În unele cazuri nu sunt probleme, dar în cazul a 17 localități nu există rețea de alimentare cu apă, iar sursele care sunt pe raza comunei dispun de o cantitate de apă insuficientă. Astfel că, în cazul unei intervenții, în caz de incendiu, noi ar trebui să ne deplasăm în localitatea vecină, motiv pentru care se pierde timp, iar lucrurile se port agrava, a sesizat astăzi șeful ISU.

Cu acest prilej, prefectul județului Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a readus în atenția membrilor comitetului faptul că există posibilitatea de a exploata gratuit apa din albia râurilor în limita a maximum 2.000 mc/an. Deocamdată, nu sunt soluții pentru remedierea problemei, astfel că locuitorilor nu le rămâne decât speranța că nu li se va întâmpla nimic rău.

În ce privește activitatea derulată până acum de comitetele locale pentru situații de urgență, prefectul a ținut să facă o serie de precizări: „S-a simțit o îmbunătățire a activităților derulate de comitetele locale, astfel că țin să îi felicit pe membrii acestora pentru modul în care au acționat, a spus Silviu Hurduzeu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a avut aceleași aprecieri și pentru membrii comandamentului județean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/