Deszăpezire pe cont propriu! Doi fermieri și un patron au curățat peste 70 de străzi din Lugoj

După ce au scăpat de calvarul celor peste 30 de ore în care nu au avut energie electrică, apă potabilă și căldură, lugojenii au rămas să se confrunte cu problema drumurilor din oraș, îngropate în continuare în nămeții de zăpadă. Cum administrația lugojeană a părut incapabilă în încercarea de a rezolva situația, președintele PNL, Claudiu Buciu, a făcut apel la primarul Francisc Boldea să ceară ajutorul firmelor private pentru deszăpezirea orașului.


Acesta nu a răspuns solicitărilor, însă apelul făcut și pe Facebook a fost văzut de trei oameni de afaceri: doi fermieri, care nu sunt din Lugoj, și patronul unei firme de construcții, care au întrebat cum pot ajuta.

„Am cerut primarului să solicite ajutorul oamenilor de afaceri din oraș, pentru că era clar că Salprestul cu cele patru utilaje nu avea cum să facă față. Nu am primit niciun răspuns, însă apelul pe care l-am făcut și pe Facebook a fost văzut de trei oameni de afaceri, care ne-au dat utilaje și o parte din motorina necesară. Am mai cumpărat motorină, a fost o întreagă nebunie, că nici motorină nu am găsit în Lugoj. A trebuit să o aducem de la Timișoara”, a spus Claudiu Buciu.

Utilajele private au curățat pe parcursul întregii zile peste 70 de străzi, însă mai sunt probleme nerezolvate, mai ales în ceea ce privește cartierele de blocuri.