Despre natura umană

Nu vreau să fac pe psihologul, dar vă supun atenţiei câteva tipare comportamentale. De exemplu, avem un slujbaş aflat pe treapta cea mai de jos a ierarhiei din care face parte. Cară săracul şi cu plasa, şi cu portbagajul, şi cu plicul. Pentru ce? Pentru a urca pe o treaptă superioară. Pe lângă a contribui, trebuie să aibă şi un limbaj ales, ce numai o limbă obişnuită cu dosuri de şefi îl poate stăpâni. Până la prima treaptă sunt trei cuvinte, să trăiţi şefu’, sărut mâna şefa. Al nostru ajunge pe o scară superioară. Are şi el subalterni şi are şi un dos ce n-a fost lins niciodată. Îi umileşte pe cei de sub el pentru că, nu-i aşa, ştie el cum e să uiţi un jambon sau vreun wiskan prin portbagaj, dar o ştie şi pe aia cu trasul a două, trei bancnote din plic. Cu deja o treaptă sub şeful cel mare devine zbir. Acum le ştie pe toate, dar musai pentru a deveni coleg cu şeful sau cine ştie, că michiduţă nu doarme, pentru a fi peste şef, fuga la secretarul de partid pentru înscriere. La prima şedinţă de partid, ca recompensă a slugărniciei, a transmiterii foloaselor necuvenite, dar şi, foarte important în unele cazuri, ipostaza de purtător de palton al celui mare, îl găsim pe individ în organigrama organizaţiei de partid ca vice sau, mai greu, ce-i drept, secretar organizatoric. Problema este că, odată ajuns aici, intră în competiţie cu sexul opus, gen 90/60/90. Greu, dacă nu imposibil să mai fii primul favorit al şefului. Numai dacă nu cumva ai un şef ce iubeşte curcubeul. Trecem peste bătălia sexelor, omul nostru ştie ce vrea şi ajunge într-un post important pentru ţară, dar mai ales pentru el. Trăieşte o feerie. Sute, mii de portbagaje, de plicuri, de iubiri ce i se aruncă în braţe. Dar, că vine şi un dar, mocofanii, prin organele de represiune, de regulă în gaşcă cu opoziţia, vin şi te umflă. Îţi pun cătuşe şi te trimit unde îţi este locul. La puşcărie. Aici, dacă ai demnitate, pur şi simplu stai şi îţi aştepţi pedeapsa. Dar, din moment ce limba ta a spălat atâtea cururi, faci orice pentru a scăpa. Te umileşti, plângi, implori, promiţi şi, foarte important, te îmbolnăveşti. Pentru că, nu-i aşa, poporului idiot i se face milă de un biet om bolnav care a mai furat el câte ceva, dar a şi făcut.

• Tweet
• Pin It